Zinaida Greceanîi, numită în funcţia de preşedinte al Parlamentului de la Chişinău cu voturile ACUM şi PSRM. Cine sunt cei trei vicepreşedinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zinaida Greceanii privesc.eu

Lidera Partidului Socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a fost numită sâmbătă, 8 iunie, în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Pentru candidatura acesteia au votat 56 de deputaţi din Blocul ACUM, condus de Maia Sandu şi Andrei Năstase, şi Partidul Socialiştilor.

Deputaţii Blocului ACUM Iurie Reniţă, Octavian Ţîcu, Maria Ciobanu şi Lilian Carp eu refuzat să participe la votarea candidaturii Zinaidei Greceanîi la funcţia de speaker.

Mihai Popşoi, Alexandru Slusari şi Ion Ceban au fost numiţi în funcţia de vicepreşedinţi ai Parlamentului.

Deputaţii Blocului ACUM şi cei din Partidul Socialiştilor s-au înţeles cu privire la crearea unei majorităţi parlamentare şi au anunţat convocarea şedinţei Parlamentului pentru ziua de sâmbătă, 8 iunie, ora 12.30. Anunţul vine în contextul în care Curtea Constituţională a decis că data limită a formării unei majorităţi este de 7 iunie. Din acest motiv, Democraţii lui Vlad Plahotniuc au anunţat că şedinţa este neconstituţională.

Curtea Constituţională a declarat toate deciziile de astăzi ale Parlamentului ca fiind neconstituţionale, inclusiv numirea în funcţia de preşedinte al Parlamentului a Zinaidei Greceanîi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite