Soarta ofiţerilor români rămaşi în Basarabia la 28 iunie 1940 (II)
0
La anexarea Basarabiei de către URSS, listele membrilor „Societăţii ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Moldoveneşti” şi a „Uniunii ofiţerilor români în retragere şi rezervă” au ajuns pe mâna NKVD, care a pornit o adevărată teroare asupra militarilor care n-au reuşit să se evacueze sau au rămas în Basarabia
Citiţi aici prima parte a materialului
În scurt timp, toţi au fost daţi pe mâna „justiţiei“ sovietice. Fără a se ţine cont de circumstanţele în care a activat fiecare, de gradul de implicare în Armata Republicii Democratice Moldoveneşti sau în Armata Română şi în evenimentele din anii 1917-1918, precum nici de faptul că a expirat termenul de prescripţie (trecuseră peste 22 de ani de la Unirea Basarabiei cu România), militarii au fost „judecaţi“ şi trimişi în gulag.
Ordin de curăţare a Basarabiei
Organele de represiune sovietice au avut misiunea atât de a curăţa Basarabia de „elementele duşmănoase“ faţă de noua orânduire (intelectuali, învăţători, preoţi, jurişti etc.), cât şi de a-i pedepsi pe cei care s-au opus bolşevizării regiunii dintre Prut şi Nistru la 1917-1918. Printre cei vizaţi erau şi militarii, cei care au fost principalii apărători ai Republicii Democratice Moldoveneşti de trupele bolşevizate ruse, care, retrăgându-se de pe Frontul Român, devastau tot ce le cădea în cale. Tot ei au contribuit substanţial la unirea Basarabiei cu România.
Pentru NKVD, Tribunalul Militar, Consfătuirea Specială a NKVD a URSS şi alte instanţe extrajudiciare sovietice de la 1940, nu a contat că militarii basarabeni şi-au apărat propriul pământ, că au avut funcţii diferite în armată, că au activat în circumstanţe diferite, că au avut grade militare diferite. Nu s-a ţinut cont nici de vârsta înaintată sau maladiile de care sufereau foştii militari. Ceea ce le-a decis soarta a fost faptul că fuseseră încadraţi în Armata Republicii Democratice Moldoveneşti, apoi în Armata Română, precum şi apartenenţa lor la Societatea ofiţerilor fostei Armate a Republicii Moldoveneşti şi la Uniunea ofiţerilor români în retragere şi rezervă, ambele organizaţii fiind considerate de sovietici contrarevoluţionare.
Participant la formarea cohortelor moldoveneşti
Filip Tcacenco s-a născut la 14 noiembrie anul 1894 la Chişinău. Aici a terminat o şcoală reală, iar la 1 iunie 1915 a intrat la şcoala de ofiţeri (cadeţi) din Odesa, instituţie pe care o termină peste trei luni, după care a fost trimis pe frontul Primului Război Mondial. A participat la lupte, fiind rănit, iar în luna noiembrie 1917 se afla cu unitatea la Târgu Ocna, România. A avansat până la gradul de căpitan.
A revenit la Chişinău şi a participat la formarea primelor unităţi militare ale Basarabiei – cohortele. A exercitat funcţiile de comandant de pluton, apoi de adjutant al comandantului Regimentului I moldovenesc. În toamna anului 1918, când s-a desfiinţat armata moldovenească, a plecat la Kiev pentru a-şi continua studiile la Institutul Politehnic. Odată ajuns acolo, a fost obligat să se înscrie în armata ucraineană. Cu greu a fugit de acolo şi a revenit în Basarabia, unde se încadrează la biroul statistic din Chişinău.
În anul 1919 a fost încorporat în Armata Română cu gradul de căpitan, iar în anul 1925 - avansat maior. Fiind rănit la unul din exerciţii militare, a fost transferat la Chişinău în cadrul direcţiei de aprovizionare. S-a demobilizat din armată la 28 februarie 1938. Avea o licenţă în drept în baza căreia a obţinut o licenţă în avocatură, profesând până la 1940.
A fost arestat la 6 iulie 1940, în baza articolului 54/13 - „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“, din Codul Penal al RSS Ucrainene. Dosarul său a fost trimis spre examinare Consfătuirii Speciale a NKVD a URSS, care, la 4 noiembrie 1940, l-a condamnat la opt ani de munci corecţionale.
A fost decorat cu Ordinul „Sf. Stanislav“ (clasa II) şi Ordinul „Sf. Ana“ (cl. IV) cu inscripţia „Pentru vitejie“ (ruse); ordinele „Steaua României“ şi „Coroana României“ în gradul de Cavaler, Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918 cu baretele, medaliile „Victoria“ şi „Ferdinand I“ cu spade.
Un general rus în fruntea ofiţerilor români
Pentru a fi mai eficienţi în munca de pedepsire a celor care s-au opus bolşevizării Basarabiei la 1917-1918, NKVD a adunat sub coperţile unui dosar mai multe nume de militari. Astfel, şase rezervişti basarabeni au făcut obiectul unui singur dosar penal. Toţi au fost arestaţi în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1941, fiind învinuiţi în baza art. 54/11 - „Participarea la organizaţie contrarevoluţionară cu scopul de a organiza infracţiuni contrarevoluţionare“ şi 54/13 - „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare“, din Codul Penal al RSS Ucrainene. De fapt, apartenenţa lor la Societatea ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Moldoveneşti şi la Uniunea ofiţerilor români în retragere şi rezervă a fost motivul principal pentru arestare.
Vladimir Sârbu a fost unul dintre cei patru generali pe care i-a avut Basarabia în primii ani după unire, deveniţi ulterior membri ai Societăţii ofiţerilor fostei Armate a Republicii Moldoveneşti şi ai Uniunii ofiţerilor români în retragere şi rezervă.
S-a născut în anul 1866 la Chişinău. A făcut carieră militară în Armata Rusă, avansând de la cornet până la gradul de colonel. Revoluţia rusă din februarie 1917 îl prinde în Siberia, în oraşul Tambov. Guvernul Kerenski îl promovează la gradul de general. Nu a participat la războiul civil din Rusia. După mai multe peripeţii la Tbilisi, Constantinopol şi Varşovia, a ajuns în 1921 în România şi s-a stabilit în oraşul natal. Aderă la Uniunea ofiţerilor români în retragere şi rezervă, filiala din Basarabia, fiind, între 1922-1925, primul preşedinte al acestei filiale, iar între anii 1925-1938 - membru al comitetului de conducere al organizaţiei din Chişinău.
Ion Ştirbu s-a născut în anul 1886 la Chişinău. La 1917 se afla în armata rusă, într-un batalion de mitraliere din Odesa, având gradul de căpitan. A fost trimis la Chişinău şi desemnat consilier al şefului Statului Major al Ministerului de Război al Republicii Democratice Moldoveneşti, apoi asistent al şefului Direcţiei tehnice din cadrul aceluiaşi minister. A fost avansat ulterior în grad de maior. La demobilizare, în anul 1920, s-a angajat la Directoratul Agriculturii.
Emanuil Rafail s-a născut în anul 1881 la Văleni, judeţul Ismail. A învăţat ceva timp la şcoala de învăţători, apoi s-a dedicat carierei militare. În 1903 a terminat o şcoală militară la Odesa. A participat la Primul Război Mondial, fiind rănit. La demobilizare, în 1917, avea gradul de căpitan. A revenit în anul 1918 în Basarabia, unde a activat la calea ferată până în anul 1938, când s-a pensionat. A fost membru al comitetului de conducere al Uniunii ofiţerilor români în retragere şi rezervă, din anul 1922 până în 1940, şi membru al Societăţii ofiţerilor din fosta Armată a Republicii Moldoveneşti.
Adjutantul şefului Statului Major al cohortelor moldoveneşti
Mihail Chiropulu s-a născut în anul 1881 la Chişinău. După studiile din Chişinău, a urmat Facultatea de Drept la Universitatea din Odesa, pe care o termină în anul 1911. A profesat avocatura la Chişinău, iar în 1915 a fost mobilizat în armata rusă. A revenit în Basarabia în luna octombrie 1917 şi până în februarie 1918 a fost în Armata Republicii Democratice Moldoveneşti, în gradul de subofiţer.
Un timp a fost avocat, apoi, până la anexarea Basarabiei în 1940, a fost membru al unei cooperative de credit. După lichidarea acesteia de către sovietici şi până la arest a lucrat muzeograf la Muzeul istoriei locale din Chişinău.
Petru Doni s-a născut în anul 1882, în satul Bălăsineşti, judeţul Hotin. A terminat patru clase ale unui gimnaziu real şi, între 1906 şi 1912, a fost poliţist în Chişinău. În 1914 a fost mobilizat în armata rusă. În toamna anului 1917 avea gradul de subofiţer, iar regimentul în care era încadrat a fost trimis la Chişinău şi pus la dispoziţia Republicii Democratice Moldoveneşti.
A ocupat funcţia de adjutant al şefului Statului Major al cohortelor moldoveneşti în probleme de organizare. Aflându-se la 24 ianuarie 1918 la Cahul, unde mai erau detaşamente trupe ruseşti răzleţe, a luat toate măsurile pentru îndepărtarea lor de pe teritoriul Basarabiei. La finele anului 1918 s-a demobilizat şi a fost angajat la primăria Chişinău, unde a lucrat până la 20 august 1940.
Alexandru Cecherul-Cuş s-a născut la 28 august 1866 în satul Alcedar, judeţul Orhei, în familia nobilului Leonid şi Maria Cecherul-Cuş. Starea socială privilegiată i-a asigurat studii temeinice. La 1883 s-a încadrat în armata rusă, după terminarea şcolii militare din Odesa. A parcurs toate treptele unei cariere militare, iar la 1915 a fost avansat la gradul de colonel, fiind comandantul unui regiment de artilerie. În toamna anului 1917, a fost numit primul comandant al cohortelor moldoveneşti.
Dosarul acestor şase basarabeni a fost judecat de Consfătuirea Specială a NKVD a URSS la 17 mai 1941. Vladimir Sârbu a fost condamnat la opt ani, iar Ion Ştirbu, Emanuil Rafail, Mihail Chiropulu, Petru Doni şi Alexandru Cecherul-Cuş - la câte cinci ani de munci corecţionale. Nu se ştie ce soartă au avut ulterior.
Se încarcă comentariile...
