„Secretele” lui Filat, descoperite de Procuratură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dosarul fostului premier Vlad Filat devine tot mai mediatizat, iar procurorii contribuie la acest lucru prin comunicate aproape zilnice. Deputatul este acuzat că a monitorizat protestatarii din centrul Capitalei, inclusiv politicieni, iar în cadrul percheziţiilor ar fi găsit „documente relevante”.

Procuratura Generală precizează că la acest lucru ar fi contribuit angajaţii Ministerului Afacerilor Interne, care i-ar fi pus la dispoziţia lui Filat acte compromiţătoare.

Ministrul Afacerilor Interne de la Chişinău, Oleg Balan, s-a arătat surprins de comunicatul emis, ieri, de către Procuratura Generală, respingând presupunerile procurorilor. Iar reprezentanţii Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” admit că Vlad Filat ar fi monitorizat protestatarii.

„Personal pentru domnul Vlad Filat de la O. Balan”

Procuratura Anticorupţie a solicitat Procuraturii Generale să investigheze circumstanţele în care documente ce conţin informaţii despre identitatea organizatorilor şi persoanelor care participă la protestele din Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar şi informaţii privind monitorizarea unor politicieni, se aflau la domiciliul liberal-democratului Vladimir Filat. Procurorii presupun că aceste acte provin de la Ministerul Afacerilor Interne, deoarece pe plicurile în care au fost depistate documentele scria „Personal pentru domnul Vlad Filat de la O. Balan” (Oleg Balan este ministru al Afacerilor Interne - n.r.).

image

Oleg Balan. FOTO Alexandru Tarlev

Oleg Balan este curios

Ministrul Afacerilor Interne susţine că nu cunoaşte nimic despre actele care au fost depistate în timpul percheziţiilor la domiciliul lui Vlad Filat. „Vreau să văd şi eu acest lucru. Mi-ar fi şi mie interesant să văd despre ce este vorba şi chiar conţinutul acestor documente, dacă ele există. Eu nu am transmis, nu am dat acte domnului Filat pentru că Ministerul de Interne, aparatul central, nu deţine servicii operative care ar colecta anumite informaţii operative”, a comentat Balan pentru Adevărul Moldova. Tot el a spus că intenţionează să vorbească cu procurorul general sau cu procurorii care instrumentează cazul pentru a i se arăta şi lui presupusele documente.

Platforma DA admite că documentele ar putea exista

Valentin Dolganiuc, unul dintre fondatorii Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” care este organizatoarea protestelor din PMAN, a declarat că vrea să vadă şi el documentele găsite la domiciliul lui Filat, ca să nu fie o declaraţie falsă sau să fie aruncată o dezinformare în spaţiul public. „Dacă, totuşi, ar fi adevărat ce spune Procuratura Generală, în acest caz ne dăm seama că în Republica Moldova drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt încălcate flagrant. Chiar şi postările publice ale lui Renato Usatîi a convorbirilor telefonice dintre Filat şi Shor pot fi obiectul unui caz penal, pentru că nu mai este asigurată libertatea corespondenţei în Republica Moldova şi oricine poate să-ţi asculte telefoanele. Aşa că eu nu m-aş mira dacă ar fi adevărat că s-ar fi găsit astfel de documente acasă la Vlad Filat, pentru că în Republica Moldova eu sunt martor la nişte operaţiuni de asemenea gen încă de la începutul anilor 1990, atunci când interceptarea era abia în fază incipientă. Astăzi, şi SIS-ul, şi Procuratura sunt folosite pe post de bâtă politică sau de luptă între partidele politice”, ne-a spus Dolganiuc.

Avocatul lui Filat a acuzat organele de anchetă

Contactat de Adevărul Moldova, avocatul lui Vlad Filat, Igor Popa, nu a comentat presupunerile procurorilor referitor la documentele găsite acasă la deputat. Într-un interviu anterior, Popa spunea că Filat se află ilegal în arest preventiv, acuzând organele de anchetă de violarea prevederilor Convenţiei Europene.

Vladimir Filat a fost reţinut pe data de 15 octombrie, pentru 72 de ore imediat după ce Parlamentul l-a lipsit de imunitate. Pe data de 18 octombrie, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Filat este învinuit de faptul că, în perioada 2010-2014, a obţinut şi a extorcat bani şi bunuri în valoare de 250 de milioane de dolari de la omul de afaceri Ilan Shor pentru a-i facilita acestuia dezvoltarea afacerilor. Totodată, Filat i-ar fi asigurat ascensiunea lui Shor, inclusiv prin numirea acestuia în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Economii - exact în perioada când aceasta a fost devalizată.

Procurorii cred în autodenunţul lui Shor 

Pe data de 19 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, procurorul Adriana Beţişor a spus că în urma percheziţiilor efectuate la sediul PLDM, la domiciliul lui Vlad Filat, dar şi la domiciliul părinţilor acestuia, au fost depistate mai multe documente şi tehnică computerizată care ar confirma informaţiile din autodenunţul omului de afaceri Ilan Shor. În aceeaşi zi, la sediul CNA au fost aduse cinci maşini ale liberal-democratului pentru a fi supuse percheziţiei, iar oamenii legii nu exclud că ar putea aplica sechestru pe bunurile fostului premier Vlad Filat. Tot în aceeaşi seară, liderul Partidului politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a publicat pe canalul său de Youtube mai multe secvenţe din convorbirile telefonice dintre Vlad Filat şi Ilan Shor, ce demonstrează că aceştia erau în relaţii de încredere şi soluţionau împreună anumite probleme de ordin financiar şi bancar. Procuratura Generală a pornit urmărirea penală sub spectul comiterii infracţiunii de violare a dreptului la secretul corespondenţei.

Arestarea lui Filat a liniştit societatea

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, consideră că ridicarea imunităţii deputatului liberal-democrat Vlad Filat s-a produs în condiţiile prevăzute de lege. „Ar fi fost mai grav dacă plenul nu dădea curs solicitării procurorului, societatea ar fi explodat”, a declarat Candu în cadrul unei conferinţe de presă.

Andrian Candu nu a dorit să comenteze arestarea preventivă a lui Vlad Filat, dar a menţionat că imunitatea i-a fost îndepărtată conform normelor. „Nu este adevărat faptul că i-a fost refuzat dreptul la replică. Comisia Juridică l-a invitat la şedinţa din 15 octombrie, l-a aşteptat 30 de minute. Dreptul la expunere i-a fost respectat”, a declarat preşedintele Parlamentului. Acesta a precizat că, în viziunea sa, Constituţia trebuie modificată astfel încât tuturor deputaţilor să le fie îndepărtată imunitatea parlamentară.

Dosarul Caravita: Principalul beneficiar al companiei

Administratorul firmei Caravita, Ion Rusu, naşul de cununie al lui Vlad Filat, a recunoscut, ieri, că deputatul este principalul beneficiar al companiei. Rusu şi-a recunoscut şi vinovăţia în dosarul Caravita, a anunţat procurorul Adriana Beţişor după şedinţa de judecată.

Ion Rusu este învinuit că ar fi obţinut, în mod fraudulos, împrumuturi de milioane de lei de la Banca de Economii. „A avut loc şedinţa de judecată în cazul lui Ion Rusu. A fost prima etapă, s-au elucidat mai multe aspecte privind şi alte dosare în desfăşurare. Rusu este învinuit de spălare de bani şi fraudele de la Banca de Economii. Cel care a beneficiat de avantaje patrimoniale ale companiei Caravita este nemijlocit Vladimir Filat”, a menţionat procurorul. Adriana Beţişor a precizat că următoarea şedinţă de judecată în dosarul Caravita va avea loc săptămâna viitoare, iar lui Ion Rusu, pentru că şi-a recunoscut vina, i-ar putea fi aplicată o pedeapsă mai mică.

Ion Rusu mai este acuzat de gestionarea fluxurilor financiare ilegale ale companiei Caravita, utilizate pentru finanţarea mai multor instituţii media, analişti politici afiliaţi fostului premier şi servicii de PR pentru PLDM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite