România dă lecţii Chişinăului despre absorbţia fondurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Traian Băsescu i-a spus preşedintelui interimar al R. Moldova, Marian Lupu, că trebuie să se concentreze pe valorificarea ajutorului nerambursabil de 100 de milioane de euro pe care vecinii noştri l-au acordat. Asigurările şefului statului vin însă pe fondul numeroaselor corigenţe pe care România le are la capitolul absorbţiei fondurilor UE.

Ajutorul financiar nerambursabil acordat anul trecut de România Republicii Moldova, de 100 milioane de euro pe parcursul a patru ani a fost unul dintre principalele subiecte abordate ieri la Cotroceni de cei doi şefi de stat. „Important este acum să valorificăm cu prioritate ajutorul nerambursabil pentru R. Moldova prin proiecte fezabile şi aprobate după standardele europene. Sper ca Guvernele celor două ţări să reacţioneze rapid“, i-a spus preşedintele Traian Băsescu omologului său moldovean.

„Sunt mai mult ca sigur că în cadrul vizitei mele se va pune în discuţie colaborarea strategică dintre ţările noastre şi vom trage anumite traiectorii pentru consolidarea şi diversificarea acestei colaborări“, i-a răspuns Lupu, în cadrul vizitei de astăzi.

"Pericolul" de a intra în Cartea Recordurilor

Chestionat în legătură cu situaţia politică de la Chişinău, care ar putea face ca R. Moldova să ajungă în Cartea recordurilor pentru că nu a putut alege preşedintele după mai mult de doi ani, Băsescu a susţinut că astfel de situaţii pot fi întălnite şi în UE. "Dacă vrem să discutăm despre Cartea Recordurilor, să ştiţi că sunt mari democraţii în care criza politică durează foarte multă vreme şi vă recomand să priviţi la o ţară a UE", a precizat Băsescu.

Pe de altă parte însă, şeful statului a atras atenţia că prelungirea crizei politice din R. Moldova ar putea diminua interesul statelor europene. "Trebuie să vă spun că prelungirea crizei politice nu face bine şi există riscul să diminueze interesul europenilor pentru R. Moldova. Este o problemă însă internă pe care cu certitudine oamenii politici din Republica Moldova vor găsi resurse să o rezolve în interes naţional", a spus Băsescu. Şi preşedintele Lupu a măturisit că se gândeşte "cu regret" că Republica Moldova „este deseori cunoscută în afara graniţelor ţării nu prin resursele sale, dar prin viciile sale“ şi a recunoscut riscurile pe care le atrage prelungirea crizei.

Altă temă abordată de cei doi şefi de stat a fost Parteneriatului strategic pentru integrare europeană dintre România şi Republica Moldova. „Am stabilit împreună cu domnul preşedinte Marian Lupu că în cel mai scurt timp va trebui să elaborăm planul de acţiune pentru a pune în aplicare declaraţia privind Parteneriatul strategic pentru integrare europeană dintre România şi R. Moldova, declaraţie semnată între mine şi preşedintele Ghimpu, la acel timp“, a arătat Băsescu.

Pe de altă parte, Marian Lupu şi-a exprimat speranţa ca România să suplimenteze investiţiile în ţara sa, fiind un partener economic strategic.„Am menţionat interesul statului meu pentru atragerea masivă a investiţiilor româneşti în economia Republicii Moldova, având astăzi o pondere de circa 8% din totalul investiţiilor. Sunt convins că există posibilităţi şi rezerve suplimentare la acest capitol“, a declarat Lupu.

Programul vizitei lui Marian Lupu a mai inclus şi convorbiri cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, premierul Emil Boc şi cu liderii grupurilor parlamentare. În program au mai fost prevăzute întâlniri şi cu oameni de afaceri, potenţiali investitori, prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Vizita lui Lupu a avut loc la un an de la cea a predecesorului său, Mihai Ghimpu, care a semnat cu Traian Băsescu, la 27 aprilie 2010, instituirea unui parteneriat strategic între cele două ţări pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Tot atunci, a fost semnat şi acordul prin care România s-a angajat să acorde un ajutor financiar nerambursabil Republicii Moldova de 100 milioane de euro, pe parcursul a patru ani.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite