Revoluţia majorităţii parlamentare la Chişinău: criză politică şi constituţională, cu lumea în stradă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Chişinău se petrece ceva. Datele sunt confuze, naraţiunile alternative abundă, părerile sunt nesfârşite, iar consecinţele pot fi dintre cele mai nefericite pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Cele trei forţe politice sensibil egale care s-au dezvoltat la Chişinău – socialiştii declaraţi şi manifestându-se ostentativ pro-ruşi, pro-europenii blocului ACUM, alcătuit din partidul PAS al Maiei Sandu şi PPDA al lui Andrei Năstase şi partidul guvernamental PDM, declarat pro-european şi Pro Moldova, al Oligarhului Rău care a Capturat Statul, Vladimir Plahotniuc – s-au dovedit nemiscibile şi în imposibilitatea de a forma o majoritate şi o coaliţie.

Rusia-UE-SUA la Chişinău înaintea mezalianţei anti-oligarhice PSRM-ACUM

Mai trebuie menţionat că luni, 3 iunie, s-au reunit la Chişinău Dmitri Kozak, trimisul special rus, Johannes Hahn, comisarul european şi un director din Departamentul de Stat al SUA. La puţin timp, practic în ultima zi înainte de a se dizolva Parlamentul (potrivit interpretării Curţii Constituţionale, aflată sub controlul lui Plahotniuc, dar contestată de ACUM), negocieri intempestive PSRM-ACUM au avut loc şi a doua zi – când potrivit Curţii Constituţionale trebuia dizolvat Parlamentul – s-a trecut într-o procedură accelerată şi neconvenţională prin toate etapele validării unei majorităţi şi unui guvern.

De aici mai departe naraţiunile încep să se separe şi realităţile să se confrunte. Iar perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, cu oameni în corturi blocând intrările instituţiilor, cu Preşedintele Dodon dormind în Ambasada rusă la Chişinău, după ce a fost suspendat de Curtea Constituţională şi următorului în ordine – ignorând noile organisme alese sâmbătă în Parlamentul incomplet constituit şi cu doar două partide ale majorităţii noi prezente – Premierul în exerciţiu, Pavel Filip, a fost solicitat să dizolve Parlamentul, potrivit deciziei Curţii, şi acesta a fixat alegerile Parlamentare anticipate la 6 septembrie. De partea cealaltă, majoritatea parlamentară consideră că şi-a format organele reprezentative şi Guvernul(altfel unul foarte bun, un guvern de vitrină, cu vreo două excepţii) şi vrea să preia funcţiile, doar că problema de fapt e mult mai complicată.

Imagine indisponibilă

Deci acum, la Chişinău, avem o frumuseţe de criză politică prelungită, dublată de o criză constituţională – cu majoritatea parlamentară de o parte, Curtea constituţională şi guvernul interimar al lui Vladimir Plahotniuc, de partea cealaltă. Iar realitatea impune câteva categorii de abordări obligatorii: una juridică, una politică, una imagologică – a bătăliei naraţiunilor şi percepţiilor – şi una de fapt, concretă, rece, nefardată. Ca-n orice conflict contemporan.

Disputa legală: respectăm sau nu interpretările Curţii Constituţionale a Oligarhului

Mai întâi la nivel legal, juridic, a statului de drept, avem o linie promovată de actuala majoritate formată, care şi-a ales preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului, premierul şi Guvernul, care a şi depus jurământul - e adevărat într-o atmosferă de semiclandestinitate, fără restul parlamentarilor, fără lumină şi fără audierea miniştrilor în comisiile care nici nu sunt formate. O atmosferă de revoluţie parlamentară a majorităţii, cum am numit-o eu, în condiţii improprii şi speciale, dar cu prezenţa ambasadorilor Rusiei, SUA şi delegaţiei UE în sală, care au validat, prin simpla prezenţă, situaţia de fapt. Potrivit propriei interpretări, termenul de trei luni constituţional – şi nu 90 de zile din interpretarea Curţii – s-ar epuiza chiar în acea zi, deci formarea organismelor puterii de stat este legală.

De partea cealaltă, Curtea Constituţională a infirmat toate hotărârile, după ce solicitase în ajun Preşedintelui să dizolve Parlamentul, îndeplinindu-se termenul limită pentru formarea guvernului. Pentru că acesta a refuzat, l-a suspendat pe Igor Dodon din funcţie duminică dimineaţa şi succesorul constituţional, Premierul Pavel Filip (în absenţa unui preşedinte al Parlamentului ales, în această variantă) să dizolve Parlamentul şi să convoace alegeri anticipate. Două linii de gândire care au la bază o chichiţă – interpretarea termenului de 3 luni-90 de zile – şi mai ales a prevederii constituţionale „poate dizolva” versus interpretarea încă din 2015 a Curţii de la acea dată, potrivit căreia Preşedintele “e obligat” să dizolve Parlamentul.

O să spuneţi că e o chestiune minoră, pe care oricum nu o înţelege nimeni din largul public. Aşa este, dar e diferenţa între statutul de ministru şi dosarul penal de uzurpare a puterii în stat. De ce se cramponează părţile de acest lucru? De ce nu au făcut această mişcare o zi mai devreme, pentru a nu intra sub incidenţa nici unei contestări constituţionale? Unele voci vorbesc despre şantajarea lui Igor Dodon – iar filmuleţele apărute public marchează acest lucru, prin recunoaşterea sa că primeşte bani de la ruşi, de la Putin direct, şi un anumit tip de şantaj al său, de data aceasta, cu federalizarea Republicii Moldova pentru a forma majoritatea, pe care-l exercită asupra lui Plahotniuc, pe care vrea să-l ia la Moscova, la Putin. În altă ordine de idei, prezenţa luni a celor trei diplomaţi – semn al unui acord trilateral pe ceea ce se va întâmpla în Republica Moldova – ar trebui să fie clar şi fără dubii, iar majoritatea şi guvernul să se fi realizat în condiţii clare şi nedisputabile.

Politic, revoluţia majorităţii parlamentare a câştigat meciul, cu sprijin international. Cu ce preţ?

La nivel politic, lucrurile sunt mai simple. Două componente ale spaţiului politic al Republicii Moldova au convenit să facă o majoritate, au o majoritate şi au format o majoritate, structura Parlamentului şi a Guvernului. Ele invocă controlul absolut asupra Curţii Constituţionale deţinut de către Vladimir Plahotniuc – un personaj la fel de urât în afara Republicii Moldova, pe toate azimuturile, ca şi în interior – şi faptul că deciziile din Parlament sunt legale. Doar că transferal de putere e blocat de către PDM şi Plahotniuc care nu vor să plece.

Indiferent de opţiuni şi perspective, noua majoritate a câştigat partida, iar PDM a pierdut-o. E şi o dovadă de neadecvare să te legi de alegeri parlamentare anticipate – tot acolo vom ajunge, cel mai probabil – alegeri care, desfăşurate în condiţii legale, vor aduce această majoritate la guvernare oricum. Poate mai întărită, poate mai slăbită, dar oricum în aceeaşi termeni. Doar mai puţin ambigui şi contestabili ca acum.

De partea cealaltă, PDM anunţă politic că deţine puterea interimară, că nu o va ceda ilegal şi neconstituţional. Anunţă că nu va proceda la o lovitură de forţă, utilizând instituţii şi forţă reprezivă sau dosare penale, dar că nu va ceda. Va respecta legea. Că Dodon uzurpă el puterea, când nu aplică hotărârile Curţii Constituţionale. (De altfel, potrivit presei, în noaptea de sâmbătă spre duminică acesta ar fi dormit cu familia în incinta ambasadei Rusiei la Chişinău). Şi aduce oameni în stradă, în corturi în faţa instituţiilor, pentru a apăra puterea legitimă şi pentru a feri aceste instituţii de atacuri eventuale ale unor grupări venite din regiunea separatist, forte pro-ruse şi ruse în acţiune hibridă.

Deci din punct de vedere strict politic, Vladimir Plahotniuc şi PDM au pierdut partida. Nu au susţinere internaţională de nicăieri, iar o majoritate s-a format. Pe de altă parte, apelul de duminică a lui Igor Dodon ca lumea să iasă în stradă şi perspectiva unor confruntări schimbă jocul şi, în contextul unor confruntări de stradă, lasă deznodământul în coadă de peşte. Sau mai rău, permite o formă de declarare a stării excepţionale şi preluarea în forţă a puterii. Însă indiferent de variantă, acest deznodământ nu schimbă raporturile de forţă, politic vorbind, şi nici susţinerea internaţională. Însă impinge şi mai mult Republica Moldova în haos, confruntare şi necunoscut, iar deconturile se vor face pe seama populaţiei, oricum.

Republica Moldova, dată de cabala internaţională ruşilor sau Oligarhul care se ţine de putere? Sau amândouă realităţile deodată?

În orice caz, întreaga confruntare politică se mută la nivelul legitimităţilor, credibilităţii şi a loialităţilor din diferitele instituţii faţă de una sau alta dintre părţi pentru o rezolvare finală. Asta pentru că anunţata negociere Andrei Năstase-Vlad Plahotniuc – ultima declaraţie a noului ministru de interne votat în parlament înaintea închiderii şedinţei – nu s-a mai concretizat, pentru un transfer paşnic de putere, şi totul se joacă pe mize existenţiale pentru ambele părţi: viaţa, averea şi libertatea lui Vlad Plahotniuc şi libertatea, averea, poate şi viaţa pentru Igor Dodon, dar şi pentru cei care au executat manevra din Parlament, contrar hotărârilor Curţii Constituţionale, pe motiv că e coordonată de Vladimir Plahotniuc.

Acum în ceea ce priveşte analiza imagologică, din punctul de vedere al percepţiilor, două naraţiuni mari se confruntă aici. Impactul şi tracţiunea lor ţin de capacitatea de comunicare, de legitimitatea actorilor şi de credibilitatea mesajelor.

Într-un caz, avem de a face cu Vladimir Plahotniuc, care vorbeşte despre preluarea puterii în stat de către Rusia lui Putin, cu ajutorul trădătorilor de ţară Igor Dodon, Maia Sandu şi Andrei Năstase. Are şi argumente, şi înregistrări, perspectiva Republicii Moldova odată instituit controlul rus prin preşedintele ostentativ pro-rus Igor Dodon, prin Zenaida Greceanâi, aleasă Preşedinta Parlamentului – nu mai poate fi îndepărtată decât cu două treimi din voturi, pe această variantă – şi Partidul Socialiştilor, pro-rus, care a plecat cu toţi deputaţii în Duma de Stat la prelucrare ideologică, toate arată într-adevăr instalarea Rusiei la Chişinău pentru încă o generaţie. Cu influenţa directă şi la vedere pe Prut. Cu controlul instituţiilor de forţă – MApN, SIS – Serviciul de Informaţii şi Securitate.

Partea slabă a naraţiunii este prezenţa la Chişinău luni şi acordul tacit, indirect sau explicit al tuturor celor trei puteri majore, Rusia, SUA, UE, care şi-au trimis şi ambasadorii în Parlament pentru a-i reprezenta şi a valida acţiunea (aici sunt implicate unele nuanţe privind mandatele pentru UE şi SUA, dar acestea sunt detalii de formă). Deci naraţiunea corectă ar putea fi, în acest caz, că există o înţelegere de împărţire a puterii în Republica Moldova şi aducere a influenţei explicite a Rusiei pe Prut, cu preluarea controlului instituţiilor de forţă şi blocarea drumului spre NATO şi UE a Republicii Moldova şi perspectiva federalizării ei. Mai greu să transmiţi idea că te lupţi singur, pe un cal alb, împotriva tuturor - chiar şi pentru o cauză justă - şi că tu singur ai dreptate când eşti Vladimir Plahotniuc, cu suma de greşeli şi probleme în spate.

De partea celaltă, naraţiunea este Plahotniuc se ţine de putere, nu vrea să plece, Curtea Constituţională a lui trebuie ignorată şi noile structuri alese să îşi intre în atribuţii. Guvernul e format din pro-europeni în majoritate – fără vicepremierul pentru reintegrare, Vasili Şova, adept al federalizării şi fără Ministrul Apărării, care aparţin PSRM. Majoritatea guvernului e alcătuită din cetăţeni români, iar scopul lor este prosperitatea, Acordul de Asociere cu UE şi drumul european al Republicii Moldova. Dodon a fost şantajat, a trebuit să se expună cu elementele şantajului pe care le-a recunoscut, nu joacă cu ruşii şi oricum guvernul e pro-european, pro-român – dar nu cu PSD, ci cu PNL şi PPE.

Slăbiciunea naraţiunii vine din momentul formării majorităţii – greu de explicat de ce nu s-a petrecut înainte, pentru a nu lăsa motive formale contestării acţiunii. Apoi prezenţa pro-ruşilor şi controlul structurilor de forţă este evidentă. În fine, Igor Dodon chiar a spus lucrurile filmate, sunt adevărate, prezentate şi în formă scrisă, şi asta e o mare slăbiciune. Mai mult, finanţarea ilegală în Republica Moldova cu 700-800 mii dolari pe lună a partidului, bani veniţi de la Moscova, sunt şi imputabili penal, dar sunt şi motiv de anulare a rezultatelor alegerilor ce au dat atualul Parlament, proaspăt dizolvat în varianta Curţii Constituţionale

Chemarea oamenilor în stradă pentru confruntare, din curtea Ambasadei Rusiei la Chişinău. Subminarea credibilităţii şi legitimităţii

Dar problema de imagine cea mai mare nu e nici măcar alierea/asocierea cu pro-ruşii şi cedarea elementelor de Securitate. Ci este chemarea oamenilor în stradă şi generarea de eventuale confruntări. Între grupuri, cu forţele de ordine, în formate ce implică politicieni. Toate acestea ştirbesc fundamental din legitimitatea acţiunii. Nu că o scenă în care deputatul Andrei Năstase, ales ministru de Interne în şedinţa de sâmbătă a Parlamentului redus, ar bate la uşa Ministerului şi ar fi trimis la plimbare, ar fi foarte avantajoasă. Absenţa acţiunii de facto, preluarea efectivă a puterii, strică în egală măsură în componenta de imagine.

Nu în ultimul rând, ne putem uita cu atenţie la evoluţiile de fapt de la Chişinău. Avem o putere în funcţie, care are suficiente motivaţii să îşi apere poziţiile, nici o negociere pentru a asigura un transfer de putere, o putere în funcţie izolată internaţional şi fără formulă de ieşire şi de a fi influenţată. Suficient de solidă, şi, în funcţie de loialităţi, bine ancorată în putere şi cu resurse. Şi avem un Parlament cu o majoritate formată din două partide cu legitimitate importantă internă şi internaţională, dar fără capacităţi probate în loialitatea internă a instituţiilor statului, fără capacitate de negociere şi ieşire dn criză, dar cu susţinere internaţională relevantă. Şi legată de un preşedinte, Igor Dodon, care cheamă lumea la revoltă din curtea Ambasadei Federaţiei Ruse de la Chişinău, de frica de a nu fi arestat.

De fapt, orice confruntare violentă, ciocniri şi violenţe schimbă radical legitimităţile. Şi la acest capitol, majoritatea parlamentară riscă să piardă substanţial. Chiar şi numai prin asocierea cu Igor Dodon şi expunerea publică a intervenţiei Rusiei în conflict. Iar vărsarea de sânge şi negăsirea unei formule de tranziţie paşnică – aşa cum s-a promis - ar putea să fie una care să aducă mare complicaţii şi în susţinerile oficiale. Până la această oră, luările de poziţii sunt convenţionale şi cu ambiguitate constructivă, fără o recunoaştere sau salutare a formulei aleasă în Parlament. Dar duminica e lungă.

Tare frică mi-e ca, în final, să nu se revină iar la România care să trebuiască să strângă oalele sparte şi să ajute la reconstruirea situaţiei stabile de la Chişinău. Dar într-o situaţie mult mai proastă decât cea prezentă, unde Bucureştiul şi-a transmis punctele de vedere şi a stat deoparte, chiar dacă deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE. Prins în confruntările interne, dar mai ales în deficitul major de credibilitate internaţională, dat de experimente repetate ale actualei majorităţi şi a fostului om forte de la Bucureşti, România joacă în planul doi dar e condamnată să încheie conflictul, dacă acesta apare în forme acute şi sângeroase. Adunând cioburile şi reconstruind structura unui stat, Republica Moldova, fără perspective imediate să revină pe o traiectorie coerentă pro-europeană.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite