Proiectul privind finanţarea partidelor a fost adoptat cu lacune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul privind finanţarea partidelor a fost adoptat cu lacune.
Proiectul privind finanţarea partidelor a fost adoptat cu lacune.

Societatea civilă este nemulţumită de proiectul de lege privind finanţarea partidelor, adoptat în lectură finală pe 19 martie curent. Aceasta a venit cu un set de recomandări, care nu au fost luate în calcul de Parlament.

Plafoanele de donaţii trebuie diminuate, iar drept recompensă partidele politice să fie finanţate din bugetul de stat. Doar aşa vom scăpa de oligarhizarea partidelor politice, sunt de părere membrii Coaliţiei civice pentru alegeri libere şi corecte.

„Nu suntem fericiţi de versiunea finală a proiectului de lege, care a fost adoptat. În cadrul grupurilor de lucru s-au discutat multe probleme, cum ar fi plafonul donaţiilor pe care le fac persoanele fizice şi juridice în conturile partidelor politice. Astfel, noi am cerut ca să diminuăm plafonul de la 500 de salarii medii pe economie la 20 pentru persoanele fizice şi de la 1000 la 40 pentru persoanele juridice. Astfel, vom stimula identificarea resurselor financiare pentru un număr mai mare de persoane şi să nu depindă pardidele politice de câţiva oligarhi, care ulterior să aibă beneficii economice”, a declarat secretarul Coaliţiei civice pentru alegeri libere şi corecte, Nicolae Panfil.  

Membrii societăţii civile au specificat că aceste practici sunt în conformitate cu cele ale Uniunii Europene. „Cu părere de rău, aceste sugestii nu au fost luate în considerare şi în Parlament şi a fost mărit plafonul de 10 ori. Actualmente, cu proiectul adoptat avem un plafon de donaţii de 200 de salarii medii pe economie pentru persoanele fizice, ceea ce constituie 920 000 lei şi 400 de salarii medii pe economie pentru persoanele juridice, ceea ce reprezintă 1.800.000 de lei. Pentru comparaţie, în Franţa plafonul de donaţii este de 7500 de euro sau nu mai mult de 160 de mii de lei, în Belgia este de 500 de euro, în Polonia de 15 salarii minime. Suntem extrem de îngrijoraţi că mărirea plafonului de donaţii viciază procesul de finanţare şi nu vom putea preveni oligarhizarea partidelor politice”, a opinat Andrei Brighidin.

Totodată, membrii coaliţiei doresc ca partidele politice să fie finanţate din bugetul de stat, astfel, încât „să putem cere socoteală pentru banii publici cheltuiţi şi celor care au făcut promisiuni, dar nu le-au îndeplinit”.

Amintim că aproape 15 milioane de lei cheltuite în campania electorală de formaţiunile politice nu se regăsesc în rapoartele lor financiare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite