Procurorii oferă detalii despre dosarul lui Andrei Tranga. Proprietarul lanţului de restaurante „La Plăcinte” a fost reţinut în flagrant delict

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO PCCOCS
FOTO PCCOCS

La aproape trei săptămâni de la reţinerea omului de afaceri Andrei Tranga, proprietarul lanţului de restaurante „La Plăcinte” şi „Andys Pizza”, procurorii au venit cu detalii cu privire la dosarul penal deschis pe numele acestuia, dar care nu par să facă multă lumină pe acest caz.

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a comunicat că, în luna aprilie, au fost începute investigaţiile în cadrul a două cauze penale. Urmărirea penală fiind pornită pe faptul traficului de influenţă, săvârşit în proporţii deosebit de mari, precum şi pe faptul şantajului, caracterizat prin transmiterea controlului asupra unei societăţi comerciale şi asupra activelor acesteia, acţiuni comise în interesul unui grup criminal organizat.


În urma efectuării acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţie, de către procurorii şi ofiţerii PCCOCS au fost administrate probe concludente cu privire la acţiunile infracţionale menţionate mai sus, comise de către membrii grupului criminal.


Astfel, pe 25 aprilie, de către procurorii şi ofiţerii PCCOCS, cu suportul ofiţerilor SIS, au fost reţinute în flagrant cinci persoane, după primirea unei părţi din banii estorcaţi (30.000 euro).


Concomitent, în cadrul percheziţiilor au fost depistate şi ridicate mijloacele financiare estorcate, mijloacele electronice de comunicare, calculatoare, documente şi acte care probează circumstanţele cauzelor penale.


Procurorii susţin că în spaţiul public au apărut aluzii referitoare la presiunile asupra a două reţele de restaurante. „În acest context, necesită a preciza că procurorii şi ofiţerii PCCOCS nu au efectuat careva acţiuni de urmărire penală, cum ar fi de percheziţii, ridicări de documente sau obiecte, care ar periclita acestor agenţi economici”, se arată în comunicatul de presă emis de PCCOCS.


Procurorii mai menţionează că investigaţiile „sunt efectuate conform standardelor procesuale, aferente infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj”.

Amintim că Andrei Tranga rămâne în arest preventiv până la 25 mai. Curtea de Apel Chişinău a respins marţi, 14 mai, recursul avocaţilor de plasare a lui Andrei Tranga în arest la domiciliu, pentru ca acesta să-şi poată gestiona în continuare afacerile.

Procurorul de caz a declarat că Andrei Tranga a fost reţinut în două cauze penale, alături de alte patru parsoane, fiind vorba de şantaj în proporţii deosebit de mari, comis de un grup criminal organizat, şi de trafic de influenţă, la fel comis de un grup criminal organizat.

Procurorul susţine că grupul criminal organizat, din care ar fi făcut parte şi Andrei Tranga, l-ar fi şantajat pe Viorel Varzari. 

„Grupul criminal ar fi încercat preluarea tuturor afacerilor lui Varzari, evaluate la aproximativ 10 milioane de euro. Andrei Tranga dorea nemijlocit să preia această afacere, alături de ceilalţi membri ai grupului criminal”, a declarat procurorul de caz.

Potrivit procurorului, din grupul criminal respectiv mai făceau parte anumite persoane din Federaţia Rusă, cel mai probabil procurorii se referă la interlopul Grigore Caramalac, care a respins acuzaţiile.

Procurorul a menţionat că aflarea lui Andrei Tranga în arest preventiv este justificată, pe motiv că acesta ar putea părăsi ţara sau să influenţeze urmărirea penală.

De cealaltă parte, avocatul lui Andrei Tranga, Ion Dron, susţine că Tranga a fost reţinut doar pentru trafic de influenţă, nu şi pentru şantaj, precum afirmă procurorii. Potrivit lui, dacă în mod normal mai întâi procurorii adună probe, după care reţin o persoană, în cazul lui Andrei Tranga s-ar fi procedat invers: „persoana a fost reţinută pentru a fi dobândite probe”.

Ion Dron a menţionat că Andrei Tranga a fost reţinut la doar 16 ore de la denunţul făcut de afaceristul Viorel Varzari. 

„Dosarul penal a fost intentat imediat după acel denunţ. Când au reuşit să adune aceste probe?”, a afirmat Dron.

Dron a spus că „ceea ce este evident şi toată lumea vede acest lucru, foarte frecvent sunt arestaţi oamenii de afaceri şi după aceste aresturi ei rămân fără afaceri. Eu cred că şi în cazul nostru nu trebuie să părăsim această pistă. Deocamdată această pistă este versiunea principală a apărării”.

Dron a accentuat că „se urmăreşte preluarea afacerii”. 

Apărătorul a mai adăugat că Tranga pledează nevinovat şi spune că ceea ce se întâmplă este o absurditate.

Milionarul Andrei Tranga, proprietarul celui mai mare lanţ de restaurante din Republica Moldova, „La Plăcinte şi Andy`s Pizza”, a fost reţinut de procurorii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) vineri, 26 aprilie, într-un dosar penal deschis pentru şantaj.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite