PCRM rămâne fără încă un deputat. CC a validat mandatul Alionei Babiuc, însă ea nu mai este membru al formaţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) rămâne fără încă un deputat. După ce comunista Oxana Domenti şi-a depus mandatul, Curtea Constituţională a validat miercuri, 13 decembrie, mandatul de deputat al următorului candidat de pe lista de supleanţi a formaţiunii conduse de către Vladimir Voronin, fiind vorba de Aliona Babiuc. Ea însă nu se mai regăseşte printre membrii PCRM încă din anul 2015.

În aceste condiţii comuniştii rămân cu şase deputaţi, deşi au intrat în Parlament după alegerile din 2014 cu 21 de deputaţi.

„Curtea a constatat că candidatul supleant dna Aliona Babiuc a prezentat Comisiei Electorale Centrale declaraţia, prin care a acceptat mandatul de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar în şedinţa plenară a Curţii nu au fost stabilite circumstanţe de natură să împiedice validarea mandatului.”, se arată într-un comunicat de presă al Curţii Constituţionale.

Hotărârea CC este definitivă şi nu poate fi supusă oricărei căi de atac.

Amintim că Comitetul Central al PCRM s-a pronunţat categoric împotriva includerii Alionei Babiuc în componenţa fracţiunii Partidului Comuniştilor din Parlamentul Republicii Moldova, pe motiv că aceasta a fost exclusă în 2015 din partid, pentru că activitatea ei a fost apreciată ca fiind nesatisfăcătoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite