Pavel Filip s-a întâlnit cu Recep Erdogan. Întrevederile premierului în cadrul sesiunii Adunării Generale ONU

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO gov.md
FOTO gov.md

Aflat la New York, în contextul celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale ONU, Pavel Filip a avut întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, cu şeful de stat al Slovaciei, al Turciei şi al României, dar şi cu premierul georgian. În cadrul discuţiilor, Filip a solicitat susţinerea includerii pe agenda sesiunii ONU a chestiunii cu privire la retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Donald Tusk a spus că susţine eforturile de integrare europeană şi a încurajat autorităţile moldoveneşti să continue implementarea reformelor în beneficiul cetăţenilor. În anticiparea Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc în noiembrie, Pavel Filip a confirmat interesul pentru acest eveniment şi a menţionat că va participa personal la reuniune. „Ne dorim un Summit al Parteneriatului Estic de succes”, a accentuat şeful Guvernului, subliniind că Republica Moldova este axată pe implementarea Acordului de Asociere cu UE şi pe promovarea reformelor.

La întrevederea cu preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska a dat asigurări că Republica Moldova va beneficia în continuare de suport din partea autorităţilor slovace pentru implementarea reformelor de modernizare a ţării şi continuare a vectorului european. Prim-ministrul Pavel Filip a mulţumit autorităţilor de la Bratislava pentru asistenţa financiară şi tehnică acordată Republicii Moldova. Pe parcursul ultimilor cinci ani, prin intermediul Fondului de Asistenţă pentru Dezvoltare, Slovacia a alocat Republicii Moldova peste 2,5 milioane de euro, Moldova fiind inclusă pe lista primelor trei ţări care beneficiază de asistenţă din partea Slovaciei.

În cadrul discuţiilor cu omologul său georgian, Pavel Filip a accentuat buna colaborare dintre Republica Moldova şi Georgia pe segmentul integrării europene, accentuând că preluarea reciprocă a bunelor practici pe segmentul afacerilor interne, al justiţiei şi al apărării va contribui la implementarea agendelor europene ale celor două ţări. Premierul georgian Giorgi Kvirikashvili a confirmat disponibilitatea ţării sale de a susţine Republica Moldova în vederea includerii subiectului cu privire la retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova pe agenda sesiunii Adunării Generale ONU.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a spus la întrevederea cu Pavel Filip că România poate şi trebuie să ajute Republica Moldova, indiferent de abordările unor politicieni. „România poate să ajute practic Moldova, să-i ajute pe moldoveni. Este important să ajutăm Moldova instituţional: statul moldovenesc, cetăţenii moldoveni, instituţiile moldovene, care au nevoie de reforme”, a subliniat preşedintele României. Klaus Iohannis a confirmat disponibilitatea României de a aloca Republicii Moldova cea de-a treia tranşă de împrumut.

În cadrul discuţiilor cu preşedintele Turiciei, Recep Tayyip Erdoğan, oficialii au apreciat dialogul bun dintre cele două state şi au exprimat disponibilitatea semnării unor documente strategice, care vor contribui la consolidarea relaţiilor bilaterale. Printre acestea: Declaraţia Comună referitor la instituirea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt şi Acordul bilateral privind circulaţia cetăţenilor ambelor state în baza buletinelor de identitate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite