PAS a depus un denunţ penal contra PDM pentru acţiuni de corupere a alegătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Partidul Acţiune şi Solidaritate a depus vineri, 14 decembrie, două sesizări către organele de drept în care a reclamat comiterea de către demnitari şi membri ai Partidului Democrat a infracţiunii prevăzute la art.1811 din Codul penal al Republicii Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă emis de PAS, totul a pornit de la publicarea la 12 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, pe pagina de facebook a Partidului Democrat din sectorul Botanica, municipiul Chişinău (PDM Botanica), a unui anunţ de unde în mod cert rezultă oferirea de către organizaţia respectivă a unor ”pomeni electorale”. Anunţul era însoţit de 4 poze în care apar mai multe produse alimentare, dar şi persoane care fie au oferit, fie au recepţionat respectivele produse alimentare.

Conform art.1811 din Codul penal al Republicii Moldova, coruperea alegătorilor, adică oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să îşi exercite sau să nu îşi exercite drepturile electorale în cadrul alegerilor parlamentare, prezidenţiale, locale ori în cadrul referendumului reprezintă infracţiune şi se pedepseşte cu până la 5 ani de închisoare.

În prima sesizare adresată Procuraturii Anticorupţie, am solicitat investigarea implicării în acest caz a preşedintelui organizaţiei de sector Botanica a Partidului Democrat, deputat în Parlament, Alexandr Bannicov. Or, în calitatea sa de conducător al organizaţiei, este puţin probabil să nu fi coordonat sau, cel puţin, să nu fi fost cunoscut despre comiterea de către membrii organizaţiei sale a infracţiunii penale.

În cea de-a doua sesizare adresată Inspectoratului General al Poliţiei, am solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor care au comis nemijlocit infracţiunea de corupere a alegătorilor.

Calificăm ca fiind total ipocrită poziţia Partidului Democrat, care, pe de o parte, ne învinuieşte de încălcarea legislaţiei electorale pentru distribuirea unor pliante informative, iar, pe de altă parte, împarte pomeni electorale comiţând prin aceasta infracţiuni penale. De asemenea, este de neînţeles cum acest partid politic are tupeul să propună altor concurenţi electorali, inclusiv PAS-ului şi Platformei DA, semnarea unor coduri de etică şi conduită prin care toţi să se angajeze să ducă o campanie electorală curată şi în conformitate cu legea.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite