Guvernul a aprobat un document de cooperare cu NATO. Filip: Neutralitatea nu înseamnă izolarea ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de miercuri, 13 septembrie, Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – Alianţa Nord-Atlantică (NATO) pentru anii 2017-2019. Documentul trasează domeniile prioritare şi obiectivele comune de cooperare.

Astfel, în următorii trei ani vor fi întreprinse o serie de acţiuni pentru reformarea şi modernizarea sectorului de securitate, dezvoltarea forţelor armate, combaterea noilor ameninţări la adresa securităţii şi promovarea diplomaţiei publice. De asemenea, IPAP include obiectivele privind Consolidarea Capacităţilor de Apărare şi Platforma pentru Interoperabilitate.

Documentul mai prevede deschiderea Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova, care va oferi ţării noaste noi posibilităţi pentru dezvoltarea cooperării practice în procesul de implementare a reformelor şi proiectelor comune.

De asemenea, IPAP defineşte o serie de obiective ale relaţiei Republica Moldova – Alianţa Nord-Atlantică, printre acestea: organizarea consultărilor politice pe subiecte de securitate şi apărare, sporirea interoperabilităţii prin participarea în continuare la operaţiunea de menţinere a păcii din Kosovo, valorificarea plenară a posibilităţilor oferite de programul Ştiinţă pentru Pace şi Securitate al NATO, implementarea proiectelor de asistenţă prin intermediul Fondurilor de afectare specială NATO, sporirea nivelului de pregătire în caz de urgenţă, managementul crizelor.

În context, premierul Pavel Filip a menţionat: „Vreau să scot încă o dată în evidenţă că este respectată neutralitatea Republicii Moldova, subiect în jurul căruia se speculează foarte mult de către cei care vor să ridice aceste discuţii cat mai sus. Am spus nu o singură dată că neutralitatea nu înseamnă izolarea ţării. Trebuie să avem o colaborare foarte bună în unul dintre obiectivele de modernizare a Armatei Naţionale”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite