Dodon l-a asigurat pe Putin că Moldova va sărbători „75 de ani de la eliberarea de fascişti” la cel mai înalt nivel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO kremlin.ru
FOTO kremlin.ru

Igor Dodon i-a spus preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, în cadrul vizitei sale de lucru la Moscova, din perioada 30-31 ianuarie, că Moldova va sărbători în acest an „75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascişti”.

Igor Dodon a declarat că acest eveniment va fi sărbătorit „la cel mai înalt nivel” şi sub patronajul preşedintelui R.Moldova.

„Noi considerăm că Rusia este partenerul nostru strategic. Popoarele noastre mereu au avut relaţii frăţeşti, verificate de-a lungul secolelor. Apropo, în acest an noi vom sărbători 75 de ani de la eliberarea Moldovei de fascişti, renumita operaţiune Iaşi-Chişinău”, a afirmat şeful statului.

Dodon a mai adăugat că Moldova şi moldovenii vor mai sărbători în acest an şi 600 de ani de la formarea statalităţii moldoveneşti, scrie pagina oficială a preşedintelui Federaţiei Ruse.

Operaţiunea Iaşi-Chişinău este calificată de unii istorici drept eliberare a Basarabiei de sub ocupaţia germano-română, iar de alţii – începutul ocupaţiei sovietice. Se referă la luptele dintre Armata Roşie şi aliaţii germano-români de la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie 1944.

În august 2018, preşedintele Igor Dodon a dispus constituirea unui comitet pentru organizarea de acţiuni festive în contextul aniversării a 75-a a Operaţiunii Iaşi-Chişinău. Totodată, un grup de lucru din cadrul echipei prezidenţiale va face un film documentar despre evenimentul istoric.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite