Corul bocitoarelor: România a pierdut Republica Moldova! Capcanele exportului de partizanat

Ca să pierzi ceva mai întâi trebuie să fi avut acel ceva. Or România nu a ”avut“ niciodată Republica Moldova – cam de aici trebuie pornită orice discuţie raţională (Basarabia a făcut parte din România în perioada interbelică, dar vorbim de Basarabia, cu tot cu litoralul Mării Negre, plus Bucovina de Nord).

Republica Moldova este un fost stat sovietic cu probleme de identitate naţională, probleme economice, probleme de securitate – toate moştenite de la Uniunea Sovietică, probleme lăsate intenţionat să macine oamenii rămaşi între Prut şi Nistru. Dispariţia unei sume estimate la un miliard de dolari din mai multe bănci a dezechilibrat bugetul micii republici şi a declanşat un val de proteste şi un gigantic dezechilibru politic – aruncând în aer orice fel de reforme, orice fel de posibilitate reală de punere în aplicare a Acordului de Asociere cu UE. Fostul premier Vlad Filat a fost arestat şi este cercetat pentru implicare în acest jaf. Părerea generală în Republica Moldova este că nu avem de-a face cu o luptă reală cu corupţia, ci cu reglare de conturi între oligarhi.

Acum există oarecum o unitate de vederi în rândurile analiştilor şi celor care scriu despre Republica Moldova de la Bucureşti, avem un tablou pictat fără nici o trăsătură de penel greşită, cu linii ferme. Schema este clară: Vlad Plahotniuc este un bandit-oligarh-mafiot care a încălecat Republica Moldova şi o întoarce spre Rusia în cadrul luptei sale cu Vlad Filat, care este şi el puţin bandit-oligarh-mafiot, dar nu aşa de bandit-oligarh-mafiot ca Plahotniuc. Totul e clar, totul merge pe un curs stabilit, Plahotniuc domină fără drept de apel şi Republica Moldova este pierdută – asta este concluzia majorităţii analizelor de la Bucureşti.

Export de partizanat politic

În realitate avem de-a face cu un export de partizanat politic de la Chişinău la Bucureşti. Imaginea predominant negativă a lui Plahotniuc a fost trasferată cu succes în spaţiul public de la Bucureşti. Asocierea lui Plahotniuc cu social-democraţii din România (Partidul Democrat face parte din aceeaşi familie politică cu PSD) a devenit o dovadă a unei cârdăşii transfrontaliere a răului absolut.

Chiar nu am de gând să îi iau apărarea lui Plahotniuc, are cine să facă asta. Sunt multe pete albe necartografiate în trecutul acestui om de afaceri intrat în politică, nu sunt lămurite în totalitate rolurile jucate de el în timpul guvernării comuniste a lui Vladimir Voronin, există nenumărate anchete jurnalistice asupra afacerilor lui, afaceri la lumină şi afaceri subterane. Este certă confruntarea dintre Vlad Plahotniuc şi Vlad Filat, este limpede că se ciocnesc la Chişinău cercuri de interese care nu sunt foarte bine înţelese la Bucureşti. Eu am o singură certitudine: dacă Vlad Filat ar fi putut, nu ar fi avut nici o reţinere să-l zdrobească pe Vlad Plahotniuc.

Bucureştiul a mai avut parte de experienţa exportului de partizanat – şi vorbesc despre cazul Iurie Roşca, susţinut de România până în momentul când Roşca a început să se întoarcă spre est cu tot cu suflet. Acum la Bucureşti nu a mai fost exportată o simpatie, o susţinere pentru un anumit personaj – ci s-a reuşit un transfer de antipatie, de ură publică. Nu ştiu dacă România îşi mai poate permite repetarea unui astfel de experiment.

Forţele din Chişinău

Să recapitulăm ce există la Chişinău. Trei partide declarat pro-europene: Partidul Liberal (de dreapta, asumat pro-român, 13 deputaţi), Partidul Liberal Democrat (PLDM, de centru-dreapta, 19 deputaţi, unul în puşcărie, Vlad Filat), Partidul Democrat (PD, de centru-stânga, 19 deputaţi, Plahotniuc s-a retras din Parlament şi funcţiile politice). Apoi avem partidele care se pronunţă împotriva aplicării Acordului de Asociere cu UE: Partidul Comuniştilor (care doreşte o renegociere, 21 deputaţi), Partidul Socialiştilor (care vrea denunţarea şi reorientarea către Rusia, 24 deputaţi), Partidul Nostru (neparlamentar, condus de demagogul Renato Usatîi, pro-rus).

În stradă avem două tabere, două manifestaţii permanente gata să exercite presiuni şi să declanşeze tulburări publice: Platforma Demnitate şi Adevăr pe de o parte, pe de alta grupările aliate ale lui Renato Usatîi şi Partidului Socialiştilor. Deocamdată cele două tabere nu au recurs la gesturi fără cale de întoarcere, s-au rezumat să tatoneze rezistenţa şi capacitatea de reacţie a forţelor de ordine – Platforma DA a asediat sediul unei firme a lui Plahotniuc, susţinătorii lui Usatîi au blocat bulevardul Ştefan cel Mare, principala arteră a Chişinăului. Pe lângă toate acestea mai există gruparea formată din 3 deputaţi coordonată de Iurie Leancă, fostul premier care beneficiază de o mare simpatie din partea Occidentului.

Socialiştii şi Platforma DA cer demisia întregii conduceri a Republicii Moldova şi organizarea de alegeri anticipate. În paralel există o serie de acuzaţii reciproce: Vlad Filat şi PLDM ar susţine protestul Platformei DA, Vlad Plahotniuc ar avea o influenţă asupra lui Renato Usatîi şi protestului organizat de el. Având în faţă harta forţelor politice existente şi a intereselor asumate nu ne rămâne decât să analizăm posibilele scenarii şi eventualele interese ale României în acestea.

Scenariul constituţional

Aritmetica legii fundamentale este simplă: cu 6 luni înainte de încheierea mandatului preşedintelui nu se pot organiza alegeri anticipate. Presupunând că rămânem într-un scenariu constituţional la Chişinău nu există foarte multe opţiuni.

Ceea ce se întâmplă acum este negocierea unui nou guvern. Ar urma să participe la eventuala nouă coaliţie PD, PL, PLDM şi gruparea Leancă – toţi mai puţin PLDM şi-au anunţat intenţia să facă asta. În acest caz PD se impune ca centru de putere şi forţă – PLDM are liderul Vlad Filat în spatele gratiilor şi un premier demis, pe Valeriu Streleţ. Cel mai probabil se va negocia o împărţire a funcţiilor cu includerea funcţiei de preşedinte în această negociere. Cu tot cu gruparea Leancă, noua coaliţie ar avea doar 53 de voturi, ceea ce este de ajun pentru instalarea unui nou guvern – însă lipsesc 8 voturi pentru alegerea unui preşedinte în luna martie 2016. Există ideea alegerii preşedintelui prin vot direct, susţinută de PLDM şi promovată de protestatarii Platformei DA – însă din punct de vedere constituţional nu vor putea fi făcute schimbările legale necesare, dacă rămânem în limitele actualei constituţii următorul preşedinte al Republicii Moldova va fi ales tot de Parlament.

Per ansamblu mai sunt 5 luni în care Republica Moldova poate fi guvernată de un guvern interimar câtă vreme este imposibilă dizolvarea Parlamentului şi nu se va ajunge la un acord pentru o nouă majoritate. În tot acest timp se poate ajunge la multe înţelegeri – sau la nici una, am mai văzut de multe ori această situaţie la Chişinău.

Conform acestui scenariu, cu un guvern interimar sau cu un guvern fără viitor clar şi majoritate stabilă în lipsa unei înţelegeri asupra postului de preşedinte vom avea probleme economice majore la Chişinău fără un acord cu FMI. Acordul de Asociere cu UE şi promisiunile de reforme vor rămâne vorbe goale în continuare – iar asta ne aruncă înspre scenariul neconstituţional.

Ieşirea din legalitate

Nu este clar în ce măsură taberele de protestatari concentrate în centrul Chişinăului sunt dispuse şi au capacitatea de a provoca o răsturnare care să arunce în aer legalitatea existentă în Republica Moldova. Am în vedere renunţarea la constituţionalitate, anularea regulilor în timpul jocului sub presiunea străzii şi organizarea de alegeri anticipate. Presiunea străzii ar putea fi una regizată, dar poate fi şi una naturală, declanşată de un colaps economic răsunător.

De aici se poate întâmpla cam orice. Ieşirea din legalitate într-un stat slab ca Republica Moldova o poate lua în orice direcţie. Organizarea unor alegeri pe genunchi, în afara standardelor internaţionale, fără observatori, contestate de anumite forţe politice ar arunca Republica Moldova înapoi în haosul de la destrămarea Uniunii Sovietice. Nu pot fi excluse total nici unele evoluţii ”dure”, despre care nici nu vreau să vorbesc.

Ieşirea din cadrul constituţional ar anula Acordul de Asociere cu UE şi ar pune sub semnul întrebării restul înţelegerilor asumate de clasa politică de la Chişinău.

Interesele României

Acestea sunt simple. Nu este vorba de a pierde sau nu Republica Moldova, este vorba de interese directe. În primul rând România are nevoie ca Republica Moldova să rămână un vecin stabil şi predictibil din punct de vedere economic şi politic. Asta exclude orice fel de ieşire din constituţionalitate la Chişinău cum ar fi alegerile anticipate organizate sub presiunea străzii sau a unui colaps economic. Un scenariu ”dur” iese din orice fel de calcule dezirabile. În al doilea rând România are interesul ca Acordul de Asociere al Republicii Moldova să rămână în vigoare şi să fie pus în aplicare. Orice fel de scenariu în care este denunţat sau suspendat acest tratat este contrar intereselor României. În al treilea rând România are interesul ca să înceapă la Chişinău o combatere reală a corupţiei pentru ca măcar pe termen mediu Republica Moldova să devină un stat sustenabil, însă România nu se poate implica în combaterea corupţiei la Chişinău printr-un transfer fizic al DNA.

În acest moment România nu trebuie să facă două greşeli: 1) să se amestece în partizanatele politice de la Chişinău, în luptele de imagine purtate între grupările aflate în confruntare aici; 2) să abandoneze susţinerea Republicii Moldova în interiorul UE, să considere şi să trateze Republica Moldova drept un stat eşuat unde nu se mai poate face nimic.

Mesajul public dominant în acest moment la Bucureşti este unul de tip alb/ negru – Plahotniuc este oligarhul care conduce din umbră Republica Moldova ca pe un stat mafiot, iar Republica Moldova este un stat eşuat unde nu se mai poate face nimic, o încurcătură de care trebuie să ne debarasăm. Acest tip de mesaj creează o presiune care împinge autorităţile române să comită exact greşelile pe care ar trebui să le evite. Nici una din forţele active pe scena politică de la Chişinău în acest moment nu îşi poate asigura dominaţia şi toate aceste forţe îşi caută aliaţi şi susţinători în afara graniţelor. România trebuie să evite această capcană şi să îşi îndemne şi partenerii să facă acelaşi lucru.

Scenariul ideal pentru Republica Moldova ar fi constituirea unei majorităţi politice care să pună în aplicare Acordul de Asociere cu UE, să obţină sprijin financiar internaţional, să demareze reformele necesare, să combată corupţia şi să asigure stabilitatea politică şi economică a ţării.