Comunistul Voronin „nu se plânge" de viață în opoziție, atacă guvernarea și le dă în obraz oficialilor UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin s-a întâlnit cu ambasadorii UE la sediul PCRM
Vladimir Voronin s-a întâlnit cu ambasadorii UE la sediul PCRM

Liderul Partidului Comuniștilor îi cere Uniunii Europene „să renunțe la susținerea totală și deschisă" a actualei guvernări a Republicii Moldova și să nu mai ignore opoziția. Vladimir Voronin a solicitat acest lucru la întâlnirea cu delegaţia Comitetului pentru politică şi securitate al UE, venită în premieră la Chișinău.

Fostul președinte moldovean, acum deputat în opoziție, le-a reproșat diplomaților europeni că ar susține Alianța pentru Integrare Europeană doar pentru a nu permite revenirea la putere a comuniștilor și că ar închide ochii la derapajele antidemocratice ale acesteia. Decepționat, Voronin crede că „aceasta este calea cea mai sigură de a discredita complet şi pentru totdeauna noţiunea de „integrare europeană" a Republicii Moldova".

Președintele PCRM le-a spus ambasadorilor UE că nu se plânge: „Cu mare regret, noi, opoziţia, deja mai bine de un an nu apelăm la structurile europene după susţinere şi înţelegere". Voronin a susținut în fața diplomaților UE că anume PCRM ar fi fost inițiatorul procesului de integrare europeană și a înșirat mai multe acțiuni desfășurate în acest sens pe timpul guvernării comuniste.

Vladimir Voronin nu vede depășirea „crizei politice sistemice" decât prin dizolvarea alianței de guvernare și alegerea șefului statului în condițiile reconfigurării totale a puterii. Liderul PCRM le-a sugerat oficialilor UE să verifice mai bine cum sunt cheltuite fondurile europene oferite Moldovei, care, insinuând că acestea ar fi asimilate de persoane și organizații apropiate guvernării. Președintele comuniștilor a venit și cu un sfat pentru ambasadorii UE: „În niciun caz să nu interpreteze situaţia din Moldova ca fiind o alegere între Vest şi Est. Acest lucru este cel puţin stupid şi incorect".

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite