Chirtoacă: Este cinic să faci referendumul de ziua de naştere a lui Mihai Ghimpu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Dorin Chirtoaca via Facebook
FOTO Dorin Chirtoaca via Facebook

Dorin Chirtoacă a comentat marţi, 12 septembrie, decizia CMC de a anunţa data desfăşurării referendumului local de demitere a primarului general pentru ziua de 19 noiembrie. Potrivit edilului suspendat din funcţie, acest lucru este cinic, fiindcă în acea zi liderul PL, Mihai Ghimpu, îşi sărbătoreşte ziua de naştere.

„Vopseam astăzi uşa de la intrare, ultima ce mi-a rămas din reparaţia de la casa părintească, şi am aflat că, pe lângă arest şi suspendare, avem şi referendum. Deci suntem în campanie electorală, sau cum? Înseamnă că trebuie să pot să merg să mă întâlnesc cu alegătorii sau raportul pentru 10 ani de activitate o să-l dau de aici pe vârful casei de la Coloniţa pentru găinile, câinii şi pisica din curte?”, se întreabă Dorin Chirtoacă într-o postare pe Facebook.

Primarul suspendat al Capitalei consideră că „în caz de eşec cei care au iniţiat referendumul, au semnat primii în faţa Primăriei, au votat pentru acesta în CMC, dar şi cei care l-au regizat, toţi în mod normal, trebuie să-şi depună demisia de onoare pentru risipa de bani publici, pentru deranjarea inutilă a cetăţenilor şi pentru blocarea activităţii Primariei în ultimii doi ani”.

Consiliul municipal Chişinău a votat marţi, 12 septembrie, pentru stabilirea zilei în care va avea loc referendumul pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă din funcţia de primar general. Cu voturile a 26 de consilieri municipali s-a decis că referendumul local va avea loc pe 19 noiembrie. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite