În cumpănă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezist tentaţiei de a scrie despre ultimele „giumbuşlucuri” ale lui Igor Dodon, cum ar fi isprava de a-i dărui lui Vladimir Putin vinuri din propria colecţie a preşedintelui rus, sau propunerea eliminării examenului de bacalaureat. Ele nu fac decât să adauge noi tuşe unui portret deja închegat, de bufon aflat într-un loc – preşedinţia Republicii Moldova – pentru care nu este absolut deloc potrivit.

Mult mai interesantă mi se pare, prin semnificaţiile ei, coincidenţa dintre şedinţa comună a guvernelor României şi Republicii Moldova (în care, între altele, premierul Petru Filip a anunţat apropiata intrare în funcţiune a Biroului de legătură al NATO la Chişinău) şi cererea, adresată în nu se ştie ce calitate, de Igor Dodon, de admitere a Republicii Moldova ca observator pe lângă Uniunea Euroasiatică.

Împrejurarea relevă mai mult decât fractura actuală dintre adepţii direcţiei europene şi cei ai direcţiei pro-ruse, la Chişinău, chiar dacă este evident că guvernul de la Chişinău încearcă, atât cât poate, să menţină în viaţă traseul european al republicii, în timp ce preşedintele Dodon tot semnalizează către Moscova.

Este, însă, vorba de ceva mai adânc. Şi anume, de convingerea, adânc înrădăcinată în clasa politică de la Chişinău, ca şi într-o bună parte din electorat, că destinul acestui spaţiu poate fi acela de „zonă-tampon”, care să joace o perpetuă politică de basculă între Europa şi Rusia, între Bucureşti şi Moscova.

Nimeni nu pare a observa, la Chişinău, că tendinţa ultimului deceniu, în politica mondială, este tocmai dispariţia spaţiilor-tampon dintre lumea euro-atlantică şi cea rusă. Secesiunea Abhaziei şi a Osetiei de Sud, anexarea Crimeei şi crearea „republicilor populare” din Doneţk şi Lugansk, ba chiar şi implicarea forţelor ruse în Siria sunt episoade ale acestei progresive dispariţii a zonelor-tampon.

Cauza dispariţiei o reprezintă convingerea Moscovei că Occidentul şi-a încălcat înţelegerile asumate în preziua lichidării regimurilor comuniste din Europa de Est şi a transformat zonele-tampon convenite atunci în state membre ale UE şi NATO. După aderarea la NATO a României şi Bulgariei, Rusia a înţeles că politica defensivă, mizând pe asemenea spaţii-tampon, este oricum sortită eşecului şi, în consecinţă, a trecut la ofensivă, lichidând ea însăşi, manu militari, aceste teritorii „ale nimănui”.

În special evoluţiile din Ucraina ar fi trebuit să-i avertizeze pe prea-înfumuraţii politicieni de la Chişinău că a trecut perioada în care puteau cânta, simultan, o melodie la Bucureşti (sau Bruxelles) şi cu totul alta la Moscova. În Ucraina, Rusia a preferat să accepte ca NATO să ajungă la Kiev, ca preţ al lichidării zonei-tampon. Câştigul strategic – Crimeea şi bazinul Donului –, deşi mult mai mic, dar însemnând vrabia din mână, a fost preferat ciorii de pe gard, care era o zonă-tampon mare şi impredictibilă, cum era întreaga Ucraină.

Atâta timp cât clasa politică şi majoritatea populaţiei nu înţeleg că timpul vechii politici de stat cu fundul în două luntri a trecut, nu sunt şanse reale de ieşire din criză.

Pentru Chişinău, situaţia e cu atât mai dificilă, iar şansele unei politici de basculă între Est şi Vest, mai mici, cu cât Moscova are deja, chiar pe teritoriul Republicii Moldova, o asemenea zonă-tampon: Transnistria. Teritoriul dintre Prut şi Nistru nu mai înseamnă, pentru Moscova, decât o zonă nesigură, impredictibilă. Câştigurile strategice ale menţinerii acestui spaţiu nu justifică eforturile şi resursele consumate, cât timp se pot obţine absolut aceleaşi rezultate numai cu Transnistria. Ale cărei probleme sunt strict logistice şi se pot rezolva, în timp ce cele ale întregii Republici Moldova sunt politice, economice şi sociale şi sunt foarte dificil de rezolvat. Aproape imposibil, din punctul de vedere al Rusiei.

Avea, prin urmare, dreptate fostul preşedinte Nicolae Timofti atunci când, în final de mandat, spunea că principala problemă a Republicii Moldova rămâne cea identitară. Atâta timp cât clasa politică şi majoritatea populaţiei nu înţeleg că timpul vechii politici de stat cu fundul în două luntri a trecut, nu sunt şanse reale de ieşire din criză. Ideea că UE şi Rusia pot fi păcălite simultan şi la nesfârşit e profund falimentară. Se vede cu ochiul liber, de către oricine are ochi de văzut.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite