Statul, cel mai mare monopolist în Republica Moldova

Statul, cel mai mare monopolist în Republica Moldova

Zeci de companii din Moldova care au capital majoritar de stat controlează sectoare întregi de activitate, de la cele de telefonie, producerede ţigări, până la servicii de transport feroviar. Autorităţile susţin că au planificat mai multe acţiuni pentru stimularea concurenţei. În realitate, sunt puse în prim plan noi monopoluri.

Chirurgia şi pediatria sunt pe cale de dispariţie în spitalele raionale. Operaţiile se vor face în zece instituţii zonale

Chirurgia şi pediatria sunt pe cale de dispariţie în spitalele raionale. Operaţiile se vor face în zece instituţii zonale

În următorii ani, în 26 dintre spitalele raionale vor dispărea secţiile de chirurgie şi pediatrie. În schimb, vor fi deschise mai multe locuri pentru tratamentul bolnavilor cronici. Managerii instituţiilor medicale privesc cu scepticism reforma în sănătate, care presupune stoparea investiţiilor majore în spitalele raionale, în favoarea construcţiei a zece instituţii noi.

Femeia alergică la curentul electric

Femeia alergică la curentul electric

Nu poate privi televizorul, asculta radioul sau utiliza internetul, dar este fericită și fără acestea. Janice Tunnicliffe este atât de sensibilă la curentul electric încât și vecinii săi au fost nevoiți să nu mai utilizeze wireless-ul, scrie dailymail.co.uk

România poate fi marea şansă a Republicii Moldova dacă aceasta vrea să îşi sporească substanţial securitatea energetică prin diversificarea resurselor de aprovizionare cu gaz natural. Construcţia gazoductului BRUA, prelungirea până la Chişinău a interconectorului Iaşi-Ungheni şi prezenţa americanilor de la Exxon în Marea Neagră ridică substanţial miza jocului în regiune.

acum 6 zile · comentarii (53)

Sugestia făcută de ambasadorul rus la Bucureşti, Valeri Kuzmin, pare să fie perfect logică şi limpede precum apa de izvor: în opinia sa, reprezentatul oficial al Federaţiei Ruse spune că "soluţia referendumului" ar fi cea mai potrivită pentru facilitarea unirii României cu Republica Moldova, asta fiind cea mai bună cale de urmat, şi nu invocarea unor considerente istorice.

acum 11 zile · comentarii (111)

Republica Moldova este un stat care are spaţiul public în afara controlului autorităţilor naţionale. Potrivit datelor furnizate de către Consiliul de Coordonare al Audiovizualului, 80% din ştirile, informaţiile şi comentariile vehiculate în spaţiul public, în orice limbă, sunt produse în Federaţia Rusă.

acum 13 zile · comentarii (117)

Imaginea Federaţiei Ruse în rândul opiniei publice româneşti este, în mare parte, negativă. Un fapt ce se datorează, în special, experienţelor istorice. De aceea, tot ce este livrat din partea Rusiei în România, cu excepţia culturii, este privit cu neîncredere. Realitatea este că mesajul transmis prin intermediul canalelor media oficiale ale statului rus nu prind în faţa publicului din Bucureşti, Cluj sau Iaşi, dar nici în restul ţării.

acum 15 zile · comentarii (101)

Acest text este radiografia unei manipulări de presă lansată de dincolo de Prut şi devenită deja iritantă prin persistenţă şi intensitate. Se încearcă acreditarea ideii că acolo ar exista un război fără rest şi fără prizonieri între guvern şi preşedinţie de tipul confruntării între Vest şi Est, Bine şi Rău, „cei buni“ şi „cei răi“.

luna trecuta · comentarii (23)

Deşi semnalele haosului persistă, o geană de speranţă animă evoluţiile ultimelor săptămâni, prin eforturile generale ale diplomaţiei şi ale politicienilor responsabili de a reduce propensiunea spre conflict şi a evita explozia de violenţă pe diferitele meridiane.

luna trecuta · comentarii (27)

În pofida protestelor (cam impotente, între noi fie vorba) ale vecinilor din UE ai Ucrainei (Polonia, Slovacia, Ungaria, România), Kievul îşi continuă strategia de diminuare a prezenţei minorităţilor în viaţa publică. După noua Lege a învăţământului, care va închide toate şcolile cu predare în limbi minoritare, parlamentul ucrainean a emis o lege care vizează alocarea procentuală a spaţiilor audiovizuale pentru emisiunile în aceste limbi.

luna trecuta · comentarii (19)

La Chişinău, disputa Dodon-Plahotniuc, marcată până recent şi de înţelegeri punctuale pe numiri şi legi, cu precădere legea alegerilor pe sistemul mixt într-un tur, s-a transformat într-o operaţiune de izolare a Preşedintelui pe baza aberaţiilor şi faliilor stârnite în societate.

acum 2 luni · comentarii (28)

Ingerinţele Rusiei lui Putin în zone de conflict, acolo unde amplifică şi dirijează situaţia şi actorii nemulţumiţi spre război în detrimentul Statelor Unite şi a Occidentului, din lipsă de capabilităţi proprii de a înfrunta SUA, fac din Moscova cel mai important actor statal ce utilizează metodele războiului hibrid la nivel internaţional.

acum 3 luni · comentarii (58)

Federaţia Rusă este în cea mai complicată situaţie a sa de după prăbuşirea Zidului Berlinului. După anexarea Crimeei şi agresiunea militară din Estul Ucrainei, sancţiunile şi izolarea s-au abătut peste Rusia lui Putin, mai grele decât bravează Kremlinul că ar fi, ca impact.

acum 3 luni · comentarii (65)

Una dintre principalele teme ale dezbaterii politice şi mai ales războiul imagologic la nivelul Republicii Moldova, este astăzi definirea relaţiei (în evoluţie) dintre preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon şi liderul coaliţiei, Oligarhul care a Capturat Statul, după propaganda opoziţiei din stradă, Vladimir Plahotniuc.

acum 4 luni · comentarii (17)

La 25 de ani de ocupaţie pe Nistru, Republica Moldova, dar în egală măsură România şi alte state europene, au fost puse în faţa unei noi provocări marca Dmitri Rogozin. Rezultatul este unul cunoscut: vicepreşedintele Federaţiei Ruse a fost întors din drum, nu a putut tranzita(din nou) spaţiul aerian al României şi nu a ajuns la festivităţile create special pentru sine şi pentru Igor Dodon, preşedintele pro-rus de la Chişinău.

acum 4 luni · comentarii (87)
Postari Recente