Un avocat afirmă că autorităţile refuză să investigheze faptul de sustragere a bunurilor companiei Eventis Mobile (P)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
eventis infotag

„Autorităţile refuză să investigheze faptul de sustragere a bunurilor companiei Eventis Mobile în valoare de 35 de milioane de lei, comise în februarie 2014”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă la agenţia INFOTAG, avocatul Comitetului creditorilor companiei, Serghei Goţonoga.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a spus că la depozitul în care se păstrau trei staţii telefonice au fost depistate urme de spargere. „Ne-am adresat poliţiei, iar apoi procuraturii, care se gândesc până acum dacă există temeiuri suficiente pentru intentarea unui dosar penal”, a adăugat Goţonoga.

Conform spuselor sale, astfel la numărul de demnitari care timp de mai mulţi ani se ocupă de nimicirea conştientă a companiei, inclusiv ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip, s-a adăugat şi şeful MAI, Dorin Recean.

„Comportamentul funcţionarilor guvernamentali, care timp de mai mulţi ani se ocupă de nimicirea cu bună ştiinţă a companiei, noi nu îl putem explica altfel decât că aceştia sunt susţinuţi de parteneri europeni şi americani”, a menţionat avocatul.

El a amintit că şeful reprezentanţei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, şi ambasadorul SUA, William H. Moser, afirmă că Moldova este „o poveste de succes” şi acest fapt a fost confirmat recent prin acordarea cetăţenilor Republicii Moldova intrarea fără vize în Uniunea Europeană.

„Diplomaţii străini au spus în repetate rânduri că în Moldova trebuie combătută corupţia şi abuzurile funcţionarilor, mai ales, la nivel înalt. Dar cum poţi explica refuzul de a investiga sustragerea din avutul proprietarului sau cum poţi ignora decizia instanţelor de judecată moldoveneşti privind ilegalitatea retragerii licenţei de emisie de la succesorul Eventis Mobile – compania Iulerom?”, s-a arătat nedumerit Goţonoga.

El a apreciat că „patronii europeni şi cei americani ai autorităţilor moldoveneşti închid ochii la fărădelegile funcţionarilor corupţi atât timp cât aceştia execută indicaţiile de la Bruxelles şi Washington”.

Goţonoga a mai afirmat că recent, într-o discuţie privată, un birocrat european i-ar fi mărturisit că „de fapt, UE şi SUA luptă în Moldova nu pentru prosperarea ei şi pentru interesele cetăţenilor republicii, ci împotriva influenţei Rusiei în regiune”.

„Am ajuns cu toţii, contribuabili şi businessmeni, să fim ostaticii relaţiilor geopolitice constituite. Azi în Moldova orice afacere poate fi nimicită şi orice investitor poate fi strivit, dacă este incomod guvernării. Iar binecuvântarea pentru acţiunile ilegale a fost primită din cele mai înalte birouri din UE şi SUA”, a declarat avocatul care i-a chemat pe emisarii europeni şi cei americani să atragă atenţie la cazul de concurenţă neloială împotriva unei companii – operator de telefonie mobilă, care a încercat să intre pe piaţa republicii.

INFOTAG precizează: Eventis Mobile a intrat pe piaţă în anul 2006, devenind al treilea operator de telefonie mobilă şi achitând la buget o taxă de licenţă de 8 milioane de dolari. Din anul 2010 este în stare de faliment. În mai 2013, complexul patrimonial unic a fost achiziţionat de compania Iulercom. Curtea de Apel Chişinău şi Curtea Supremă de Justiţie au aprobat tranzacţia. Contractul a fost prezentat la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei şi Camera Înregistrării de Stat, dar ambele autorităţi refuză nemotivat să-l înregistreze,  pe parcursul unui an.

Sursă: Infotag

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite