Expert rus: „După afirmaţiile lui Băsescu despre Unire, vinurile moldoveneşti nu vor reveni pe piaţa rusească nici în 2014“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Degustare de vinuri moldoveneşti la Ploieşti
Degustare de vinuri moldoveneşti la Ploieşti

Vadim Drobiz, şeful Centrului de cercetare a pieţei de băuturi alcoolice din Rusia, apreciază drept lipsite de perspectivă speranţele autorităţilor de la Chişinău de a obţine o ridicare a embargoului impus de Rusia vinurilor din Republica Moldova.

„Pe neobservate au trecut şi cele 10 zile (anunţate la 20 noiembrie de premierul Iurie Leancă n.r.), dar despre ridicarea embargoului nu se aude nimic. După declaraţiile preşedintelui român Traian Băsescu precum că următorul obiectiv al României, după intrarea în NATO şi aderarea la Uniunea Europeană, este unirea cu Republica Moldova, nici nu cred că vinurile moldoveneşti pot reveni degrabă pe piaţa rusească. Posibil că declaraţia a fost o surpriză pentru conducerea de la Chişinău, dar eu nu aştept nici în anul 2014 o ridicare a embargoului“, a afirmat Vadim Drobiz, unul dintre cei mai reputaţi specialişti ai pieţei băuturilor alcoolice din Rusia.

Acesta a adăugat că după summitul de la Vilnius poate Europa va cumpăra vinul moldovenesc. 

Experţii din Republica Moldova susţin că restricţiile impuse de Rusia au un impact negativ major asupra companiilor moldoveneşti, pierderile lunare ajungând la peste 40 de milioane de lei, iar cele anuale vor depăşi şi jumătate de miliard de lei. 

Rusia, care era principala piaţă de export a vinurilor moldoveneşti a impus un embargo la 10 septemebrie, invocând prezenţa în băuturi a unor substanţe interzise.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite