Record! Datoria externă a Republicii Moldova a depăşit 6,1 miliarde de dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unui locuitor al Republicii Moldova îi revin circa 1.700 de dolari din datoria externă
Unui locuitor al Republicii Moldova îi revin circa 1.700 de dolari din datoria externă

În anul 2012, datoria externă a Republicii Moldova a crescut cu circa 690 de milioane de dolari şi a ajuns la nivelul-record de 6,13 miliarde de dolari, arată un raport al Băncii Naţionale (BNM).

Datele BNM denotă că datoria sectorului guvernamental şi a autorităţilor monetare (BNM) s-a majorat anul trecut cu peste 240 de milioane de dolari şi a urcat la aproximativ 1,71 de miliarde de dolari, ceea ce constituie 27,9% din totalul împrumuturilor extrene.

PESTE 72% SUNT DATORII PRIVATE

Grosul angajamentelor externe sunt datorii ale sectorului privat, care au crescut în 2012 cu 448 de milioane de dolari şi au ajuns la 4,42 miliarde de dolari, sau 72,1% din total.
A înregistrat un avans semnificativ şi datoria pentru resurse energetice, care a trecut de jumătate de miliard de dolari.
Datoria externă publică şi garantată public rămâne moderată şi nu depăşeşte plafonul de 40% din Produsul Intern Brut stabilit de Banca Mondială în baza scorului CPIA (Country Policy and Institutional Assessment).

Potrivit unui clasament privind datoriile publice ale ţărilor lumii, realizat de Centrul RIA-Analitika din Rusia, la finele anului 2010 Republica Moldova se situa pe locul 88 din 96 de ţări după valoarea angajamentelor publice externe pe cap de locuitor.
Astfel, unui locuitor din ţara noastră îi revenea o datorie publică de 23 ori mai mică decât media mondială.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite