Expert-Grup: Veniturile bugetare vor fi în anul 2013 cu circa 940 de milioane de lei mai mici decât a planificat Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prognoza veniturilor bugetare pentru 2013 are la bază ipoteze prea optimiste privind creşterea economică, care pot genera presiuni suplimentare asupra angajamentelor asumate la partea de cheltuieli şi poate cauza un deficit superior celui planificat, se menţionează în publicaţia MEGA a centrului Expert-Grup.

În anul 2013, creşterea veniturilor bugetare va fi determinată de trei factori principali: (i) disiparea efectelor secetei în a doua jumătate a anului; (ii) o redresare economică moderată, care va fi însoţită de creşterea, deşi cu un ritm scăzut, a consumului, importurilor şi producţiei; şi (iii) creşterea taxelor, în special a accizelor la tutun, combustibili şi băuturi alcoolice, precum şi majorarea TVA la gazele naturale de la 6% la 8%, susţin economiştii de la Expert-Grup în revista MEGA.

Potrivit unei analize "o depreciere controlată a monedei naţionale ar putea să stimuleze veniturile publice, după intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutară internă şi declaraţiile FMI cu privire la o uşoară supra-apreciere a leului moldovenesc. Drept rezultat, veniturile bugetului de stat ar putea creşte, în termeni nominali, cu 8,5% în 2013, din care 3,5 puncte procentuale - în rezultatul măsurilor de politică fiscală aplicate de la începutul anului".

Astfel creşterea veniturilor va fi însă mai mică decât nivelul de 13,5% prognozat de autorităţi, care au avut aşteptări  prea optimiste privind evoluţia economică. Aceasta poate genera presiuni suplimentare asupra angajamentelor asumate la partea de cheltuieli şi poate cauza un deficit suplimentar de aproximativ 940 milioane lei, care va trebui finanţat fie prin reducerea unor cheltuieli curente, fie prin creşterea datoriei de stat.  În consecinţă Guvernul va trebui să recurgă la o serie de amendamente bugetare pentru a ajusta prognoza veniturilor şi a planul de cheltuieli la noile circumstanţe economice, constată experţii .

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite