Lovitură dură pentru afacerile a doi milionari. Din 2014 vor dispărea magazinele duty-free la frontiera terestră

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două companii controlează comerţul din magazinele duty-free
Două companii controlează comerţul din magazinele duty-free

Proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2014 propus de Ministerul Finanţelor prevede interzicerea comerţului duty-free la hotarul terestru al Republicii Moldova

"Având în vedere faptul că, prevederile legislaţiei vamale ale Republicii Moldova în domeniul comercializării mărfurilor prin intermediul magazinelor duty-free diferă de cele ale Uniunii Europene, în contextul alinierii graduale a acesteia la practica comunitară, se propune ca magazinele duty-free să funcţioneze numai în aeroporturi, porturi maritime şi la bordul aeronavelor care efectuează curse în trafic internaţional de pasageri", se precizează în proiectul de lege privind politica bugetar-fiscală pentru anul 2014.

Altfel spus din 2014 nu vor mai exista magazine duty-free la punctele de trecere a frontiere terestre.

Potrivit ministerului Finanţelor aceste propuneri date au fost coordonate cu Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM), care a subliniat faptul că modificările propuse "corespund prevederilor legislaţiei  internaţionale şi europene".

Cele mai afectate de aceste schimbări vor fi companiile Moldclassica International şi Dufremol ale milionarului Ilan Shor şi Le Bridge a milionarului Ben Arif.

Dacă se adoptă aceste modificări compania Le Bridge va trebui să-şi închidă şapte din cele nouă magazine duty-free pe care le are în Republica Moldova. Aproximativ acelaşi număr de magazine ar urma să fie închis şi de compania Dufremol.

Conform unor estimări, volumul vânzărilor anuale în magazinele duty-free din Moldova este de peste 300 de milioane de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite