Viorel Morari, despre Usatîi: Dacă nu vine înseamnă că nu a fost fapta respectivă şi este doar un show mediatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, declară că nu poate porni un dosar penal atunci când nu sunt clare toate circumstanţele, referindu-se la modul în care a ajuns Usatîi la Plahotniuc, cine l-a invitat, ce discuţii au avut. Aceste lucruri ar trebui să fie comunicate de persoana audiată.

„Este regretabil că unele persoane aruncă informaţii în spaţiul public referitor la anumite acuzaţii, dar când sunt citate pentru a-şi asuma responsabilitatea, conform procedurii penale, adică să fie avertizate de răspundere penală pentru denunţ calomnios sau pentru refuzul de a face declaraţii, ele nu se prezintă”, afirmă Morari.

Şeful Anticorupţie explică situaţia privind înscrierea citaţiei lui Renato Usatîi în registurul doi, şi nu unu, aşa cum au cerut avocaţii.

„Registrul doi este o procedură prevăzută de Codul de procedură penală. Dacă Usatîi avea să facă declaraţii, după ce era avertizat de raspundere penală în caz de denunţ calomnios, automat se înregistra în registrul unu şi avea sa aibă statut de martor”, a încheiat procurorul.

Amintim că vineri, 22 iulie, Renato Usatîi a fost citat de procurorii anticorupţie, în legătură cu acuzaţiile sale aduse prim-vicepreşedintelui PD, Vlad Plahotniuc, precum că democratul iar fi propus 1.500.000$ pentru ca Usatîi să părăsească ţara timp de trei luni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite