Vernisaj la Muzeul Naţional de Istorie al Republicii Moldova: Dictatură şi democraţie în epoca extremelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova Matthias Mayer şi diretorul Muzeului de Istorie, Eugen Sava, la inaugurarea expoziţiei. FOTO Dan Guţu/ IPN
Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova Matthias Mayer şi diretorul Muzeului de Istorie, Eugen Sava, la inaugurarea expoziţiei. FOTO Dan Guţu/ IPN

26 de panouri foto-documentare, cu imagini din timpul dictaturii, dar şi democraţiei Europei secolului al XX-lea , sunt prezentate în cadrul unei expoziţii, vernisată astăzi, 17 iunie, la Muzeul Naţional de Istorie, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la Chişinău, transmite IPN.

Imaginile reflectă perioadele extreme ale secolului al XX-lea, prin care au trecut ţările din Europa, de la regimuri totalitariste – spre pace cu viziune globală. Expoziţia a fost realizată de către Institutul de Istorie Contemporană din Munchen, Deutschlandradio Kultur şi Fundaţia Federală pentru Cercetarea Dictaturii Comuniste din Germania. Autorii, Andreas Wirsching, Peter Weber, Ulrich Malert, au colaborat cu ministerul de externe de la Chişinău pentru a alcătui textul de însoţire la aceste panouri.

Autorii au încercat să reconstituie momentele cruciale, începând de la primul război mondial, revoluţia bolşevică din Rusia, instaurarea regimului stalinist în Uniunea Sovietică, instituirea regimului fascist în Italia, continuând cu marea criză economică, al doilea război mondial, persecutarea şi nimicirea evreilor, divizarea Europei, Războiul Rece, confruntarea dintre capitalism şi comunism, şi sfârşind cu procesul de liberalizarea în Europa Occidentală, falimentul sistemului comunist, integrarea europeană şi crearea Uniunii Europene.

„Este o expoziţie dedicată unor evenimente publice dramatice, care prezintă cei 100 de ani de la începerea primului război mondial. Şi noi, germanii, am suferit foarte mult de pe urma acestui război. Pe propria piele am simţit această tiranie şi ce efect a avut asupra oamenilor. Drumul spre democraţie este  lung ”, a declarat ambasadorul Germaniei la Chişinău, Matthias Meyer, citat de IPN.

Potrivit unui comunicat remis presei de către Ambasada Germaniei, expoziţia îşi propune să promoveze ideea europeană de construire a unor valori care vizează dialogurile interculturale şi care se bazează pe toleranţă, solidaritate, democraţie, egalitatea de şanse şi înţelegerea reciprocă.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a spus că vernisajul este important şi pentru parcursul european al Moldovei, explică de unde venim, din ce context ieşim.

Expoziţia va fi deschisă până pe 17 iulie.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite