Oricine se pricepe, cât de cât, la politica românească ştie că prestigiul şi autoritatea lui Traian Băsescu tind către zero. Şi că această tendinţă de diminuare, amorsată în 2010-2011 (prin aşa-zisele măsuri de austeritate asumate, tot neconstituţional, de fostul preşedinte), era o certitudine încă înainte de încheierea mandatului. În ultimele luni ale lui 2014, cota sa încredere scăzuse sub 10%: cel mai mic procent al unui preşedinte de după 1989 şi, probabil, chiar mai mic decât cel al lui Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989.

Însă, în zona din care e dirijat Dodon, se gândeşte altfel. Cazon. Traian Băsescu a fost preşedintele României şi, chiar dacă e unanim detestat, atât de cetăţeanul obişnuit, cât şi de către structurile de forţă ale statului, ar putea avea o anumită influenţă peste Prut. Ordinul de ridicare a cetăţeniei a fost printre primele, din lista de instrucţiuni primite de Dodon şi, totodată, a fost unul dintre elementele de consens între exponenţii oligarhiei (pentru care Băsescu este părintele baubaului DNA) şi cei ai anti-românismului (pentru care fostul preşedinte este cel mai zgomotos promotor al Unirii).

Aşa cum era de anticipat, într-un stat în care prerogativele preşedintelui sunt pur decorative, până şi acest ordin de anulare a cetăţeniei a fost imposibil de pus în practică. Suspendat, mai întâi, de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova, el a intrat pe traseul justiţiei. Acolo unde dodonul prezidenţial a arătat încă o dată (dacă mai era nevoie...) că nu e preşedintele ţării, ci, cel mult, un desuet preşedinte de colhoz. La primul termen, „şeful statului” a început prin... a recuza completul de judecată (!). Cu alte cuvinte, un mic chiţibuş de judecătorie sătească. Şi care, în plus, mai transmite şi semnalul devastator că preşedintele Republicii Moldova nu are încredere în justiţia propriei ţări, a cărei Lege fundamentală, teoretic, o garantează.

Nu ştiu şi nici nu mă interesează cum se va încheia acest proces. Cu sau fără cetăţenie, Traian Băsescu va continua să vorbească despre Republica Moldova, pentru că asta a făcut toată viaţa: a vorbit. Asta şi... numai asta. Cu un partid redus la Eugen Tomac, şansele de a şi face ceva în legătură cu ceea ce spune sunt nule. Însă un lucru e cert: eventuala ridicare a cetăţeniei lui Traian Băsescu nu va aduce nici măcar o copeică în plus la salariu sau la pensie cetăţeanului Republicii Moldova. Nici nu va reduce cu ceva corupţia înspăimântătoare. Şi nici nu va crea un singur loc de muncă. Toate aceste promisiuni cu care Dodon s-a ales preşedinte vor rămâne pe veci neîndeplinite, ceea ce înseamnă că finalul politic al locatarului din strada Nicolae Iorga (ca şi al „socialiştilor” săi, de altfel) nu e departe. Nu ne trebuie decât un strop de răbdare, că tutun, la Chişinău, e destul.