Programul Prima Casă 4: Mărimea compensaţiei din partea statului depinde de salariul beneficiarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul etapei a patra a programului „Prima Casă”, mărimea compensaţiei acordate de stat va depinde de salariul beneficiarului. Astfel, pentru beneficiarii din municipiul Chişinău statul va acoperi 10% din salariul prezentat la Serviciul Fiscal, iar în regiuni – până la 15%.

Declaraţia a fost făcută de Ina Darii, şefa Serviciului de deservire a programelor de stat din cadrul Ministerului Finanţelor, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2, transmite IPN.

„În cadrul programului Prima Casă 4 ne propunem să oferim un suport pentru cheltuielile aferente creditului ipotecar pentru persoanele care sunt salarizate în sectorul privat. Condiţiile generale sunt echivalente cu condiţiile pentru Prima Casă 2 doar că aici apare condiţia care spune că mărimea compensaţiei este de până la 50% şi ea depinde de salariul calculat pe care îl reflectă angajatorul în dările de seamă prezentate la Serviciul Fiscal”, menţionează funcţionara.

Ina Darii spune că iniţial suma locuinţei nu trebuie să depăşească 600 de mii de lei, dar pe viitor, dacă vor fi identificate resurse financiare suplimentare, acest prag ar putea să se schimbe.

Ca şi în celelalte etape, contribuţia cetăţeanului la procurarea locuinţei este de 10% din sumă.

„Creditul maxim este de 540 de mii de lei care poate fi accesat de către solicitant”, a afirmat Ina Darii.

Potrivit ei, în cadrul programului este achitată de către stat suma de până la 50% din credit. Această compensaţie este transferată direct pe contul aferent creditului ipotecar. Iniţial, pentru persoanele angajate în municipiul Chişinău suma compensaţiei nu va depăşi 10% din salariul lunar, iar pentru cei din regiuni – 15%.

Agentul imobiliar Nicolae Zalizco consideră că acest program se va bucura de popularitate pentru că este o susţinere importantă pentru tinerii specialişti din domeniul privat. Antreprenorul spune că de această sumă, 600 de mii de lei, oamenii pot cumpăra un apartament cu o cameră sau cu două. „Este foarte bine că sunt susţinute îndeosebi familiile tinere pentru că deseori costurile îi sperie foarte mulţi pe tineri. Reieşind din practica anterioară, din experienţa legată de celelalte trei etape, şi de etapa aceasta vor beneficia foarte mulţi oameni”, consideră Nicolae Zalizco.

Antreprenorul spune că din totalul de locuinţe cumpărate în Republica Moldova prin creditare, circa 25% sunt obţinute prin programul „Prima Casă”. „Este destul de bine pentru că oamenii îşi pot permite mult mai multe”, spune Nicolae Zalizco.

Programul guvernamental „Prima Casă” a fost lansat la iniţiativa prim-ministrului Pavel Filip, la 26 martie 2018. Până la finele lunii precedente 2,282 de tineri şi familii tinere şi-au procurat propria locuinţă cu ajutorul Programului guvernamental „Prima Casă”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite