Procurorii i-au audiat pe Sergiu Tofilat şi Victor Parlicov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii în energetică din Republica Moldova Victor Parlicov şi Sergiu Tofilat au fost audiaţi vineri, 29 iulie, de către procurori, în calitate de martori.

Procurorii au decis interogarea experţilor în energetică, după ce ambii au declarat anterior, într-o conferinţă de presă pe 16 iulie 2016, că deţin acte care ar demonstra fraudele comise la livrarea energiei electrice din Transnistria.

Conform schemei prezentate de aceştia, compania din regiunea transnistreană, Energocapital, ar depozita banii încasaţi de la consumatorii moldoveni, în conturi offshore, prin intermediul băncilor din Moldova.

În urma audierilor, Victor Parlicov şi Sergiu Tofilat au declarat că nu deţin probe, iar informaţia prezentată presei se bazează pe presupuneri.

În octombrie 2015, Procuratura Generală a iniţiat o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, comis de către persoanele care au gestionat întreprinderea Moldovagaz la încheierea contractelor cu compania din regiunea transnistreană. În prezent, acţiunile de urmărire penală continuă, fiind dispuse o serie de expertize şi alte acţiuni procesuale pentru investigarea cazului, informează serviciul de presă al procuraturii.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite