Poveştile de viaţă ale celor mai de temut moldovence

DESTINE Cele 262 de puşcăriaşe care-şi ispăşesc pedeapsa în închisoarea de la Rusca, singurul penitenciar pentru femei din Republica Moldova, au în spate istorii cutremurătoare. Întemniţate pentru escrocherie, furt sau chiar omor, condamnatele susţin însă că sunt nevinovate şi-şi deplâng soarta.

Majoritatea deţinutelor din închisoarea de la Rusca arată ca nişte femei obişnuite. Dacă le-ai întâlni pe stradă, nu ţi-ar trece prin gând că sunt în stare să fure, să traficheze copii sau să ucidă cu sânge rece. Privindu-le, e greu să-ţi dai seama ce fel de oameni au fost când erau în libertate.

Chipurile lor nu trădează tristeţe, ci, mai curând, resemnare şi îndârjire. La penitenciar, toate sunt egale, indiferent de pedeapsă şi de statutul social pe care l-au avut înainte de a ajunge după gratii.

Femeile sunt ţinute separat, în funcţie de gravitatea sentinţei. Dintre cele 262 de puşcăriaşe doar 40, care au săvârşit infracţiuni grave, sunt deţinute în regim închis. Restul sunt libere să se deplaseze pe tot teritoriul închisorii.

ŞI-A UCIS SOŢUL ŞI L-A ZIDIT

Vera, o deţinută de vreo 50 de ani, este după gratii de şapte ani şi mai are de stat încă 17. Femeia abia se mişcă. Spune că suferă de cancer. Toată ziua le împleteşte colegelor ciorapi de lână, ca ele s-o ajute să meargă la veceu sau să se spele.

Vera a ajuns la puşcărie pentru că şi-a omorât soţul, împreună cu un tânăr. „Băiatul s-a luat la ceartă cu bărbatul meu pentru că i-a plătit prea puţin. Al meu i-o zis ceva urât, iar băiatul a aruncat în el cu toporul", spune Vera.

În dosar e scris că bărbatul n-a murit după prima lovitură şi că a dat în el cu toporul şi femeia, Vera neagă însă acest lucru. Cei doi criminali au şters urmele de sânge, au dus cadavrul în subsol şi l-au zidit în perete.

Într-o zi, tânărul le-a spus unor prieteni de pahar ce a făcut. „Trecuseră cinci luni de la omor. Când poliţiştii au dărâmat peretele, Filea stătea în picioare parcă era Lenin la mausoleu", îşi aminteşte, râzând, femeia, de parcă ar povesti un film.

Şi Elena (30 de ani) este condamnată pentru omor, la 20 de ani de puşcărie. Femeia spune că soacră-sa încerca să o convingă să avorteze şi i-a ameninţat, pe ea şi pe soţul ei, că-i lipseşte de moştenire.

NORA ŞI-A OMORÂT SOACRA

Ca să „rezolve" problema, tânăra a ucis-o pe soacră-sa. Când a fost condamnată, Elena era gravidă şi a născut după gratii o fetiţă. Valerica a stat cu maică-sa la penitenciar până la trei ani.

Micuţa avea jucării donate de organizaţii de caritate, dar, la fel ca şi mama ei, era lipsită de libertate. La trei ani, credea că lumea se termină după pereţii închisorii.

MUNCIND, UITĂ DE NECAZURI

Aproape fiecare a zecea deţinută are studii superioare, iar unele au absolvit chiar şi două facultăţi. Dintre acestea, cele mai multe sunt condamnate pentru infracţiuni economice. Totodată, majoritatea femeilor care au săvârşit omoruri au făcut cel mult şcoala medie.

Munca le ajută pe condamnate să mai uite de necazuri. Deţinutele cos uniforme militare, fac curăţenie în curte, lucrează la bucătărie sau muncesc pe cele 30 de hectare de pământ ale penitenciarului. Vara, însoţite de gardieni, unele deţinute sunt duse şi la munci agricole în afara închisorii.

Poveştile acestor femei te răvăşesc. „Eu nu stau să le ascult istoriile. Nu vreau să mă ataşez sufleteşte de ele. Odată ce au ajuns aici, pentru mine sunt doar condamnate", spune gardianul care m-a însoţit în „excursia" prin puşcărie.

ȘCOLITE SĂ TRĂIASCĂ ÎN LIBERTATE

Înainte de a fi ieşi din penitenciar, deţinutele sunt pregătite pentru viaţa de afară. Sunt învăţate cum să supravieţuiască în lumea devenită străină şi cum să înfrunte birocraţia atunci când îşi caută un loc de muncă sau o locuinţă.

Îninate de eliberare, deţinutele sunt implicate în programe de resocializare şi incluziune socială. Totodată, în penitenciar ele pot învaţa şi o meserie.

Pe teritoriul puşcăriei de la Rusca există un panou cu informaţii despre locurile de muncă vacante, propuse de Agenţia Naţională de ocupare a forţei de muncă. O dată pe lună, la penitenciar vin specialişti de la Agenţie şi un consilier de probaţiune, care discută cu femeile.

Deţinutele mai sunt vizitate de reprezentanţi ai asociaţiilor neguvernamentale şi ai confesiunilor religioase, care organizează diverse activităţi educativ-culturale. Femeile mai pot afla ce se întâmplă afară de la televizor, iar unele deţinute sunt abonate la ziare şi reviste.