Mai multe curse aeriene se reţin, iar unele sunt anulate

Mai multe curse aeriene se reţin, iar unele sunt anulate

FOTO arhivă

Mai multe avioane se reţin la sol, altele zboară cu întârziere chiar şi de câteva ore, iar unele curse au fost anulate. Aceasta este situaţia pe Aeroportul Internaţional Chişinău, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, transmite IPN.

Zborul care trebuiau să aibă loc la ora 10.00, către Moscova, a fost anulat, iar avionul care urma să zboare la 11.30 va decola abia seara, fiind reprogramat către ora 20.20.

La ora 12.00, ar urma să decoleze avionul către Kiev, cu o întârziere de peste patru ore. Tot la ora 12.00 se estimează că va decola şi aeronava către Bologna, care nu a putut zbura la 09.20.

Cursa spre Istanbul, preconizată pentru 10.10, a fost anulată. La fel ca şi zborul către Munich, care urma să aibă loc la ora 12.35.

Informaţia privind efectuarea zborurilor  actualizată pe tabloul online al aeroportului.
 
citeste totul despre: