La Chişinău, troleibuzele şi-au reluat activitatea pe toate rutele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Primăria Capitalei anunţă că practic toate rutele de troleibuz şi-au reluat activitatea, cu excepţia rutei numărul 3. Totodată, troleibuzele de pe rutele nr. 4, 10, 24, 2 şi 13 circulă pe trasee modificate. La traseu au fost emise 197 de troleibuze din 215, conform graficului zilei de sâmbătă, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă, a fost restabilită şi circulaţia autobuzelor pe toate rutele urbane şi suburbane, iar la linie au fost emise toate unităţile de transport, conform graficului zilei de sâmbătă.

Pe parcursul nopţii, Regia „Exdrupo” a intervenit la curăţarea mecanizată a străzilor, a căilor de acces în curţile blocurilor de locuit şi spre suburbii. De asemenea, s-a acţionat la desfundarea şi curăţarea gurilor de canalizare pluvială. În prezent două unităţi de tehnică specializată sunt blocate la intrarea în satul Cheltuitor. Pe parcursul zilei se va interveni cu zece unităţi de tehnică.

De dimineaţă, muncitorii de la Spaţii Verzi evacuează copacii doborâţi şi crengile rupte, pe străzi şi în interiorul curţilor blocurilor. În teren acţionează, de asemenea, şi echipele de intervenţie din cadrul ÎM „Lumteh” şi alte subdiviziuni. Totodată, continuă reconectarea consumatorilor la sistemul centralizat de încălzire. În prezent agentul termic se livrează în toate grădiniţele şi spitalele din Chişinău, dar şi în peste 300 de blocuri de locuinţă.

Autorităţile fac apel către cetăţeni să se implice, în măsura posibilităţilor, la lichidarea consecinţelor intemperiei. În mod prioritar, să elibereze căile de acces de crengi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite