INCERTITUDINE Spitalul 4 din Chișinău ar putea fi desființat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai veche instituție clinică din Capitală riscă să fie închisă. În plus, din lipsa bugetelor pentru salarii, cei peste 100 de angajați ai spitalului riscă să rămână fără serviciu.

Dacă din afară clădirea arată ca o ruină, saloanele destinate celor aproape 2.000 de pacienți care vin anual aici sunt pline de igrasie, iar aparatele vechi de 30 de ani sunt folosite și astăzi, în ciuda pericolului pe care îl prezintă.

Directoarea instituției, Nina Doni, spune că, din cauza neînțelegerilor cu angajații și a controalelor frecvente, spitalul pe care îl conduce ar putea să nu fie acreditat până la termenul dat de Primărie, în luna decembrie.

„Spitalul va exista. Conducerea trebuie să se organizeze în așa fel încât toată documentația să corespundă standardelor de acreditare. Nu contează doar reparațiile, ci și modul în care este deservită populația. Această acreditare mai poate fi contramandată pentru câteva luni, până când va fi pregătită instituția", dă asigurări Luminița Suveică, șefa Direcției Sănătate a Primăriei Chișinău.

Condiții precare pentru bolnavi

Până când problemele administrative vor fi soluționate, pacienții internați își petrec zilele în condiții grele. „Toți care stăm în Buiucani suntem aduși aici. E mucegai și păienjeniș. Am văzut și un șoricel. Trebuie făcută curățenie mai întâi, dar și reparații", spune Alina Cavalji, o pacientă în vârstă de 22 de ani.

Clădirea Spitalului numărul 4 din strada Columna a fost construită în 1814-1816.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite