Guvernul pregăteşte un cadou cu iz electoral: Pensiile vor fi majorate cu circa 15%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile Republicii Moldova planifică să majoreze de la 1 aprilie pensiile cu circa 15% persoanelor ce primesc o sumă mai mică decât minimul de existenţă pentru pensionari, care constituia la finele anului trecut 1.311 de lei.

Circa 639.000 de persoane ar urma să primească, începând cu 1 aprilie, pensii mai mari decât se preconiza iniţial. "Avem o restanţă. E vorba de reforma sistemului de pensionare. Această reformă însă nu o putem face acum. Oamenii aşteaptă pensii mai mari acum“, a declarat premierul demisionar Vlad Filat în cadrul şedinţei de guvern.

Potrivit lui Filat la buget există suficiente resurse financiare pentru o majorare mai semnificativă a pensiilor. Astfel pentru beneficiari ce ridică lunar o sumă mai mică decât minimul de existenţă pentru pensionari, pensia ar urma să fie majorată cu 15%, Din aceste 15%, 8,2 reprezintă majorarea, iar restul - indexarea anuală în conformitate cu prevederile legislaţiei. Pentru beneficiarii de pensii mai mari de minimul de existenţă, se va face o indexare de 8%. Potrivit estimărilor guvernului, pentru această creştere mai semnificativă a pensiilor vor fi necesare suplimentar 449 de milioane de lei.

Din 2003 şi până în prezent, pensiile au fost supuse indexării de zece ori: în 2003 cu 19,3%, în 2004 – 22,3%, în 2005 – 18,2%, 2006 – 15,7%, 2007 – 20,7%, 2008 – 17%, 2009 – 20%, 2010 – 4,3%, 2011 – 7,8% şi în 2012 – cu 9,6%. Astfel, coeficientul mediu de indexare a pensiilor în anii 2003 – 2012 a fost de 15,5%. În prezent, există trei iniţiative legislative diferite pentru modificarea mecanismului de ajustare a pensiilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite