Farurile aprinse, obligatorii în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Începând de marți șoferii vor fi obligați să aprindă farurile

Începând de la 1 noiembrie, timp de patru luni, şoferii trebuie să se deplaseze cu farurile aprinse pe timp de zi. Deşi nu este prevăzută o amendă în caz de încălcare a acestei prevederi, şoferii vor fi opriţi de către agenţii de circulaţie şi atenţionaţi să pornească luminile, transmite IPN.

Şeful Inspectoratului Auto de Stat, Valentin Gorceac, a declarat că practicile internaţionale arată că includerea luminilor la deplasare pe timp de zi în această perioada este o necesitate, din cauza vremii instabile, cu vizibilitate redusă. Pe vreme cu ceaţă şoferii trebuie să includă suplimentar şi farurile anticeaţă, dacă automobilul este dotat cu astfel de faruri. La fel, este important ca şoferii să adapteze viteza la condiţiile meteorologice. „S-a demonstrat în timp că, dacă un şofer conectează luminile, se ameliorează vizibilitatea pe drumurile publice”, a menţionat şeful inspectoratului. Valentin Gorceac a mai spus că, în mare parte, şoferii se conformează acestei cerinţe, dar sunt şi dintre cei care uită să conecteze luminile. În acest caz, conducătorii vor fi opriţi şi atenţionaţi de către inspectori. Amenda pentru încălcarea acestei prevederi nu se mai aplică din 4 aprilie anul curent, când a fost modificată legea. Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, de la începutul anului au avut loc 665 de accidente cu implicarea pietonilor. Ca urmare, 64 de persoane au decedat. Numărul răniţilor trece peste 600.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite