Chişinăul a făcut demersuri către autorităţile de la Kiev în legătură cu noile reguli impuse la frontieră
0
Autorităţile de la Chişinău au făcut demersuri la adresa Kievului în legătură cu noile reguli impuse la trecerea frontierei.
Solicitările de informare au loc în contextul în care mai mulţi cetăţeni moldoveni au făcut cale întoarsă pentru că nu au fost lăsaţi să treacă în Ucraina. Serviciile de frontieră ucrainene au motivat refuzul prin faptul că moldovenii nu au putut face dovada deţinerii surselor financiare necesare pentru aflarea pe teritoriul Ucrainei, anunţă IPN.
Ofiţerul de presă al Poliţiei de Frontieră, Daniela Mânzatu, a menţionat că alte motive invocate de către partea ucraineană au fost condiţiile meteo nefavorabile, dar şi faptul că cetăţenii moldoveni nu au putut explica clar scopul plecării în Ucraina.
Şefa serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ana Taban, a spus că autorităţile de la Kiev nu au anunţat oficial partea moldovenească despre noile reguli impuse la traversarea frontierei de stat.