CHIŞINĂU: Comuniştii au datorii de peste 20.000 de euro la Ministerul de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Comuniştilor va trebui să transfere în conturile Ministerului Afacerilor Interne aproape 20.600 de euro. Asta după ce anul trecut procurorii au stabilit în baza unui audit al Curţii de Conturi că fosta conducere a Ministerului de Interne a folosit iraţional aproape 50.000 de euro.

Magistraţii de la Curtea de Apel însă au dispus încasarea de la comunişti mai puţin de jumătate din sumă.


Procurorii au constatat că în 2004 - 2008 fosta conducere a MAI a încheiat şase contracte de locaţiune pentru o suprafaţă 220 metri patraţi în sectorul Botanica din Capitală. Oamenii legii au stabilit că încăperile au fost folosite de Comitetul raional Botanica al PCRM, iar banii au fost achitaţi de MAI. În total, arenda, dar şi serviciile comunale au costat 502 mii lei.


Procurorii au mai stabilit că fracţiunea parlamentară a PCRM (2005 - 2009) a utilizat ilegal un automobil aflat la balanţa MAI. Întreţinerea acestei maşini a costat peste 320 de mii de lei, bani plătiţi tot din bugetul Ministerului Afacerilor Interne.

Procurorii au înaintat în 2010 la Curtea de Apel Economică o cerere prin care au solicitat încasarea din contul PCRM în cel a MAI suma de aproape 830 de mii de lei.


De cealaltă parte, juristul PCRM, Sergiu Sârbu, spune că partidul pe care-l reprezintă nu este dispus să achite aceşti bani. „Este o decizie ilegală şi neîntemeiată. Am atacat acestă decizie. Procuratura s-a grăbit să comunice asta pentru că este o comandă politică", explică Sergiu Sârbu.
Fostul ministru de Interne, Gheorghe Papuc este învinuit în acest dosar de abuz de serviciu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite