CHIŞINĂU: 7 aprilie cu scântei între magistraţi. Cine-s vinovaţii?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei, susţine că se va opune categoric ca ex-judecătorii care au adoptat hotărâri ilegale în comisariate să îmbrace acum robe de avocaţi. Cei din tabăra adversă spun că sunt victimele unei conjuncturi politico-sociale şi că vor lupta până în pânzele albe pentru drepturile lor.

La o săptămână după ce magistraţii au obligat Uniunea Avocaţilor să-i permită ex-judecătorului Sergiu Crutco, implicat în dosarele din cazul „7 aprilie", ministrul Justiţiei vine cu o reacţie foarte dură.


Alexandru Tănase a declarat pentru „Adevărul" că nu va ţine cont de decizia instanţei şi nu va semna licenţa pentru practicarea avocaturii a foştilor judecători care au adoptat hotărâri, acum doi ani, în comisariatele de Poliţie. „Nu am de gând să semnez licenţele persoanelor care nu au o reputaţie ireproşabilă. Voi aştepta o hotărâre a instanţei pe care s-ar putea să o contest", a spus Tănase.


Ministrul Justiţiei a mai precizat că: „Nu sunt de acord ca persoanele care au judecat şi au condamnat copii la maltratări, în subsolurile comisariatelor, să ajungă apărători în instanţă. Am fost şi eu avocat şi nu îmi dau seama cum un torţionar se poate transforma în apărător".


CRIZA POLITICĂ, ATU PENTRU EX-MAGISTRAŢI


Alexandru Tănase îşi mai argumentează poziţia faţă de aceşti ex-magistraţi prin faptul că situaţia politică instabilă din ţară îi încurajează pe foştii judecători implicaţi în dosarele de la 7 aprilie 2009, făcute ilegal în comisariate, să îşi ceară drepturi care nu li se cuvin. De cealaltă parte, judecătorii care cer dreptul de a pleda la bară susţin că au fost ţapii ispăşitori ai revoltelor din aprilie 2009.


FORŢAŢI DE ÎMPREJURĂRI


Mihai Drosu, fost judecător de instrucţie de la Buiucani, se bate în instanţă pentru a deveni avocat. Acesta a emis în 2009 sentinţe în sediul Poliţiei.
„Credeţi că în data de 9 aprilie m-am trezit şi mi-am zis: «merg azi să arestez vreo 20 de persoane». Nu! Au fost împrejurări care ne-au făcut să mergem la Poliţie. Au fost înaintate demersurile procurorilor prin care se solicită examinarea cazurilor în comisariate", a spus Drosu.


Conform acestuia, magistraţii şi-au susţinut atunci poziţia prin faptul că escortarea învinuiţilor era la acea dată imposibilă. „Poliţiştii erau antrenaţi în menţinerea ordinii publice şi am considerat oportun să ne deplasăm în comisariate. Documentul făcut de noi, în care ne justificăm decizia de a ne deplasa în comisariate, a fost lăsată în umbră. Asta ne doare cel mai mult", a mai spus Mihai Drosu.

După evenimentele din aprilie 2009, doar trei magistraţi au fost pedepsiţi. Judecătorul Dorin Popovici a fost dat afară acum un an. Celorlalţi doi, Mihai Drosu şi Sergiu Crutco, nu le-au fost prelungite mandatele.


ACELEAŞI FAPTE, JUDECATE DIFERIT DE LA UN MAGISTRAT LA ALTUL


 În urmă cu un an, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a constatat abateri disciplinare şi în privinţa altor trei judecători, Ghenadie Morozan, Anatolie Galben şi Mihail Diaconu. Membrii CSM au refuzat să intenteze proceduri disciplinare pentru că faptele au fost prescrise. „Au fost depuse plângeri pe numele multor judecători de instrucţie.

Problema este că CSM nu a constatat în comportamentul judecătorilor încălcări ale legii, ceea ce este destul de ciudat. Şi asta pentru că au fost depistate aceleaşi încălcări în dosarele altor magistraţi implicaţi în dosarele «7 aprilie»", a declarat Vlad Gribincea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice. Acesta mai susţine că, de fapt, „au existat probleme de ordin birocratic". Potrivit juriştilor, în comisariatele de Poliţie au fost emise cel puţin 160 de sentinţe împotriva tinerilor care au protestat în aprilie 2009.


DOUĂ CONDAMNĂRI TIMP DE DOI ANI


Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei, a mai declarat că adevărul despre 7 aprilie va ieşi la iveală doar când autorităţile vor dori cu adevărat. „Va ieşi la lumină nu doar când se discută o dată pe an, la 5, 6 şi 7 aprilie. Atunci când toată lumea îşi rupe cămaşa de pe piept ca să demonstreze cât de tare vrea să afle adevărul", a mai spus Tănase.


OPT POLIŢIŞTI ACHITAŢI


Procurorii au prezentat ieri un raport privind cauzele penale iniţiate în legătură cu evenimentele din 7 aprilie. Organele de urmărire penală au deschis 48 de dosare pentru tortură, exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu. 27 de dosare în privinţa a 44 de poliţişti au fost finalizate şi expediate în judecată. Majoritatea sunt în proces de examinare. În rest, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de probe sau a fost suspendată, pe motiv că nu au fost identificate persoanele, fiind cu cagule pe cap.


Procuratura anunţă că doar doi poliţişti au fost condamnaţi pentru maltratarea tinerilor la 7 aprilie. Opt colaboratori ai organelor de ordine au fost achitaţi.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite