Au oare protestele civice antiguvernamentale sorţi de izbândă şi la Chişinău?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România face o lume întreagă invidioasă când vine vorba de proteste paşnice în masă care reuşesc să tragă la răspundere guvernul ţării. Ceva mai mult de un an în urmă, 20.000 de români au protestat împotriva corupţiei după tragicul caz de la Colectiv.

La 4 noiembrie 2015, premierul Victor Ponta a fost forţat să îşi asume responsabilitatea pentru acel dezastru şi să demisioneze. Cu toate acestea, în ciuda unor vădite probleme de integritate în interiorul partidului, social-democraţii (PSD) au reuşit să câştige alegerile parlamentare din decembrie 2016. Victoria pare să fi încurajat conducerea PSD până la punctual de a emite controversatul decret al cărui beneficiar imediat ar fi fost liderul PSD Liviu Dragnea. Spre fericire, după câteva zile de proteste, amploarea cărora aminteşte de Revoluţia din 1989, guvernul a cedat. 

Deşi controversele nu s-au oprit aici, retragerea ordonanţei este o victorie majoră pentru statul de drept şi democraţia din România. În comparaţie, istoricul protestelor de masă din Republica Moldova este mult mai sumbru. Dupa „Revoluţia Twitter” din Aprilie 2009, care a contribuit decisiv la înfrângerea comuniştilor în alegerile parlamentare anticipate din iulie, şi venirea la putere a opoziţiei pro-europene, protestele de masă şi-au pierdut din eficacitate. Furtul miliardului este un caz elocvent. Scandalul legat de dispariţia miliardului din cele trei bănci (sumă egală cu 15% din PIB-ul ţării) a determinat proteste în masă care au durat mai bine de un an, dar s-au epuizat căzând în umbra alegerilor prezidenţiale directe oferite „generos” de către guvernare. Ancheta privind frauda bancară continuă fără careva succes, altul decât oferirea unui ţap ispăşitor în persoana fostului prim-ministru şi lider al Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare. Între timp, principalul rival politic al lui Filat, oligarhul şi liderul Partidului Democrat Vlad Plahotniuc, a devenit singurul factor de decizie în ţară. În ciuda popularităţii sale infime de şi-a anunţat deja planurile de a relansa protestele antiguvernamentale.

Există trei diferenţe majore care fac succesul protestelor paşnice mult mai puţin probabil în Moldova decât în România:

În primul rând, protestele anticorupţie din România au izbucnit spontan, fără ca o forţă politică să le coordoneze din spate. Pe de altă parte, protestele din Moldova din 2015-2016 au avut o agendă politică clară. De fapt, au existat mai multe agende. Partidul Demnitate şi Adevăr a apărut ca o mişcare de protest civic; cu toate acestea, pentru orice observator atent al politicii moldoveneşti, intenţia de a transforma mişcarea într-un nou partid politic de centru dreapta a fost clară de la bun început. În acelaşi timp, cele două partide de stânga din opoziţia pro-rusă (Partidul Nostru şi Partidul Socialiştilor), care au susţinut, de asemenea, protestele, au avut propria lor agendă pentru declanşarea alegerilor anticipate. Partidele au deturnat protestul civic, fapt ce a distrus efectiv mişcarea.

Al doilea factor important, care subminează succesul unui protest în masă în Moldova, este lipsa unităţii naţionale. Spre deosebire de România, Moldova este o societate mult mai divizată. Clivajele etnice şi lingvistice permit politicienilor să manipuleze publicul şi să menţină status quo-ul favorabil regimului. Partidul Democrat din Moldova, ajutat de partenerul său fidel de coaliţie - Partidul Liberal - au exploatat abil aceste clivaje şi nu au permis consolidarea mişcării protestatare. În plus, regimul de la Chişinău nu s-a sfiit să facă presiuni asupra protestatarilor pentru a-i forţa să renunţe.

În al treilea rând, şi cel mai important, spre deosebire de social-democraţii din România, Partidul Democrat din Moldova nu îşi poate permite nici o concesie semnificativă din teama de a pierde puterea, căci acest lucru ar reprezenta o ameninţare iminentă la bogăţia şi libertatea liderului PD, Vlad Phahotniuc. Plahotniuc înţelege că, spre deosebire de PSD din România, partidul său nu are nicio şansă de a câştiga viitoarele alegeri, cu excepţia cazului în care rămâne la putere pentru a schimba regulile electorale prin introducerea sistemului uninominal sau mixt.

În concluzie, şansele unui protest paşnic, capabil să tragă la răspundere o guvernare a cărei legitimitate este pusă la îndoială de o bună parte a societăţii, sunt mult mai mici in Moldova decât în România. În afară de factorul economic şi demografic, orice mişcare civică din Moldova are un mare handicap congenital - clivajele ento-politice. Mişcarea protestatară va cădea inevitabil pradă diviziunile etnice, lingvistice şi geopolitice, uşurând astfel munca trustului media pro-guvernamental, care promovează neobosit agenda lui Plahotniuc. Ca urmare a eşecului protestelor din 2015-2016, atât opoziţia, cât şi publicul larg vor avea de înfruntat următoarea sfidare majoră, odată ce coaliţia de guvernare va recurge la introducerea sistemul electoral mixt într-o încercare disperată de a se menţine la putere.

Notă: Acest articol a fost publicat iniţial de către autor în limba engelză pe pagina Fundaţiei Jamestown din Washington DC, SUA

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite