Americanii i-au „înarmat” cu netbookuri pe specialiștii în comunicare ai Guvernului de la Chișinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanții USAID oferă calculatoare membrilor birourilor de presă
Reprezentanții USAID oferă calculatoare membrilor birourilor de presă

25 de specialiştii în comunicare şi relaţii cu presa din cadrul structurilor guvernamentale ale Republicii Moldova au primit câte un netbook din partea Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul Programului de Asistenţă Rapidă pentru Bună Guvernare în Moldova.

Acest lucru va duce la eficientizarea activității birourilor de presă, sunt convinși reprezentanții serviciului de presă al Guvernului. Jeff Bryan, manager de ţară USAID, a spus că rolul instituţiei pe care o conduce este să sprijine eforturile Republicii Moldova pe calea realizării reformelor şi apropierii de Uniunea Europeană. „Perioada în care mă aflu în Republica Moldova m-a făcut să înţeleg că realizarea reformelor este extrem de importantă, dar la fel de important este ca oamenii să afle despre reformele efectuate şi importanţa acestora", a spus managerul de ţară al USAID.

Roger Vaughan, coordonatorul Programului de Asistenţă Rapidă pentru Guvernare în Moldova, a spus că USAID este deschisă să susţină în continuare activităţile ce au drept scop îmbuntăţirea activităţii birourilor de presă. „Ne bucurăm mult că am găsit aici parteneri buni, cu care putem lucra eficient, iar în rezultat să obţinem reuşite frumoase", a spus Roger Vaughan.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite