Înainte de a intra într-o nouă campanie electorală, Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, a prezentat raportul pentru cei patru ani de activitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, în ziua în care Biroul Politic al Partidului Liberal l-a confirmat pe Dorin Chirtoacă în calitate de candidat la funcţia de primar general al Capitalei, acesta a prezentat raportul pentru patru ani de activitate.

În Grădina publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt", unde a avut loc evenimentul, Dorin Chirtoacă a fost însoţit de către colegii săi de partid, viceprimari, pretori, şefi de direcţii şi subdiviziuni municipale, majoritatea membri sau simpatizanţi ai Partidului Liberal.

image

Unii oameni aveau steguleţe ale Partidului Liberal

Primarul a menţionat că în pofida unor trădări din interiorul Primăriei, a reușit stabilizarea situației financiare a Capitalei. „Datorită eforturilor noastre comune am putut evita falimentarea regiilor din cadrul municipiului Chișinău. Am achitat datoriile din perioada 2000-2007, în sumă de peste 700 de milioane de lei. Am creat circa 10 mii de locuri de muncă", a menţionat primarul. Printre succesele obţinute Chirtoacă a enumerat şi soluționarea problemei mirosului urât din Capitală, reconstrucția și amenajarea lacului din parcul „Valea Morilor", acordarea compensaţiilor săracilor pentru călătoria în transportul public şi căldură.


Priorităţi pentru următoarea perioadă


În cazul în care Dorin Chirtoacă va fi reales în funcţia de primar general, el a spus că va face tot posibilul ca anual să fie reparaţi circa 50 kilometri de drumuri din municipiu, amenajarea a cinci mii de locuri de parcare, inclusiv a parcărilor supraetajate, amenajarea malurilor râului Bâc și transformarea acestora în zonă de agrement, construcţia unei parcări subterane sub Piața Marii Adunări Naționale.


Discursul primarului a fost ascultat de circa o sută de chişinăuieni. „E adevărat că am scăpat de mirosul urât din capitală, dar ne deranjează şi faptul că troleibuzele în care circulăm sunt vechi, murdare", a menţionat chişinăuianul Vasile Gârbu. Nicolae Mânăscurtă, un tânăr de 25 de ani, ne-a spus că el este nemulţumit de faptul că familiilor tinere nu li se ofere loturi pentru construcţia caselor. Ecaterina Bulat s-a plâns că oraşul e prea murdar, iar pensionara Maria Guzun, s-a arătat extrem de nemulţumită de compensaţia lunară de 70 de lei, spunând că bătrânii ar fi trebuit să circule pe gratis.

image

Pensionarii au aşteptat de la Chirtoacă mai multă susţinere

La final, primarul Dorin Chirtoacă a mulţumit viceprimarilor, pretorilor, tuturor angajaţilor de la Primărie, inclusiv jurnaliştilor, pentru munca pe care au depus-o împreună în aceşti patru ani.


Dorin Chirtoacă a devenit primar al Capitalei în vara anului 2007. El a câştigat în turul doi, avându-l în calitate de contracandidat pe comunistul Veaceslav Iordan.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite