Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, transferat fără datorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean  nu are pârghii să mişte niciun fir de păr, nici la vârf, nici în schema de personal. Consilierii judeţeni vor decide în şedinţa de luni preluarea managementului Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cea mai importantă unitate sanitară cu paturi din judeţ, atât ca număr de angajaţi, cât şi ca rulaj de fonduri. Conducerea spitalului se zoreşte cu pregătirea anexelor la protocolul de predare-primire,

În cursul săptămânii trecute patru din cele şase unităţi sanitare publice cu paturi din judeţ au fost transferate administraţiilor locale, excepţie făcând Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău şi Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleu Silvaniei. În cazul SJU Zalău, procedura de preluare va fi demarată luni, printr-un priect de hotărâre care va fi supus dezbaterii consilierilor judeţeni.

Esenţa descentralizării în sistemul de sănătate ar consta în gestionarea mai eficientă a resurselor, de pe plan local, din perspectiva unei mai bune cunoaşteri a nevoilor. Cu toate acestea, transferul de management al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău spre Consiliul Judeţean se va face doar prin „aducerea la cunoştinţă a situaţiei”, nu şi a actului administrativ propriu-zis. Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj, spune că se transferă „doar probleme, nu şi soluţii”, şi din cauză că nu s-au armonizat în prealabil standardele de cost pentru spitale şi cele pentru autorităţile locale.

Potrivit lui Marc, preluarea managementului nu va presupune schimbări semnificative, nici la „vârf”, nici la baza structurii unităţii spitaliceşti. Consiliul Judeţean, respectiv preşedintele, pot interveni în structura de conducere doar prin numirea unui reprezentant în consiliul de administraţie (CA). CA are atribuţii de evaluare a managerului, însă acesta nu poate fi schimbat, deoarece are un contract în derulare cu Ministerul Sănătăţii. Managerul este şi cel care numeşte directorul financiar-contabil, directorul medical şi pe cel de îngrijiri.

Nici la disponibilizări nu se poate avânta Consiliul Judeţean după preluarea spitalului, pentru că decizia asupra schemei de personal aparţine tot Ministerului Sănătăţii, orice modificare trebuind să se facă prin Hotărâre de Guvern sau Ordin de Ministru. Pe de altă parte, preşedintele CJ Sălaj consideră că disponibilizarea nu poate avea la origine o „concluzie contabilă”, având în vedere că un spital de de urgenţă preia şi cazurile rezultate din ineficienţa sectorului primar (medici de familie) sau a spitalelor orăşeneşti. „Ministerul Sănătăţii ar fi avut posibilitatea şi expertiza necesară, de asemenea instrumentele necesare, să evalueze nu doar necesarul de paturi, ci şi actul managerial, precum şi nevoia de personal a SJU Zalău. Dar a luat numai decizia de reducere a numărului de paturi, administraţiile locale fiind nevoite să ia deciziile dureroase, ale disponibilizărilor, dacă se vor impune”, a adăugat Marc.

Dilema datoriilor rămâne

Conform purtătorului de cuvânt al unităţii spitaliceşti, la data de 22 iunie SJU Zalău avea în total aproape 8,42 milioane de lei datorii, din care circa 6,96 milioane cu scadenţa depăşită. Conform actelor normative care reglementează procesul de descentralizare, arieratele înregistrate de către spitale până la 31 martie vor fi suportate de Ministerul Sănătăţii, prin casele judeţene de asigurări de sănătate. Datele centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică Sălaj indică un debit al Spitalului Judeţean de 6,26 milioane de lei, cu termenul de scadenţă depăşit la 31 martie, de unde rezultă o diferenţă de peste două milioane de lei până în prezent.

La ora actuală, singura certitudine cu privire la achitarea diferenţei este că nota de plată nu va cădea în sarcina Consiliului Judeţean. Preşedintele Tiberiu Marc susţine că autoriăţile publice locale nu preiau decât managementul spitalelor, nepreluând execuţia financiară şi nici serviciile medicale.

Cifre: 3,4 milioane de lei primeşte lunar SJU Zalău de la Casa de Asigurări de Sănătate Sălaj, nevoia fiind evaluată la 4 milioane de lei

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite