Sălăjeanul Claudiu-Ionuţ Iov: S-a angajat la săpături arheologice cu buletinul bunicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arheolog debutant, înscris în prezent la studii doctorale, tânărul din Moigrad a ştiut de mic care îi e pasiunea şi ce trebuie să facă pentru a şi-o urma. Dezgroparea trecutului reprezintă pentru el o muncă creativă şi plină de împliniri.


În 2007, când a fost repartizat muzeograf şi arheolog debutant la Complexul Arheologic Porolissum, pentru Claudiu Iov nu a fost decât o reîntoarcere acasă, în locul unde şi-a descoperit şi dezvoltat pasiunea pentru trecut şi pentru meseria sa. Crescut în Moigrad, comuna Mirşid, Claudiu a luat contact cu sufletul Castrului Roman de la Porolissum la vârsta de 7-8 ani. Atunci a participat la prima campanie de curăţare a sitului arheologic, activitate care se desfăşoară cu regularitate primăvară de primăvară.


După 20 de ani, când a ajuns să supravegheze lucrările, Claudiu nici nu îşi mai aminteşte exact dacă a devenit zilier la 7 ani sau la 8 ani. Ceea ce ştie sigur este faptul că, pentru a se apropia mai mult de arheologie în sine şi de vestigiile aduse la lumină, la 13 ani a „împrumutat” buletinul bunicii pentru a se angaja la săpăturile de pe Limesul de nord al vechii provincii romane Dacia Porolissensis. „Aşa ştiam eu, că trebuie buletinul ca să te angajeze, şi cum eu nu aveam încă unul...”, explică tânărul arheolog.


În anul 1998, întâlnirea cu voluntarii unei organizaţii non-guvernamentale avea să-i decidă viitorul profesional. „Înrolat“ arheolog voluntar, Claudiu a participat în vara lui 1999 la un tur de o săptămână care a cuprins obiective arheologice din toată ţara, de la Porolissum până la Sarmisegetusa Ulpia Traiana şi Tabula Traiana, la Dunăre. În prag de admitere, a decis că va urma calea istoriei, optând pentru facultatea de profil a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.


Studii pe bani munciţi din greu


Înainte de a avea calitatea de muzeograf şi arheolog, Claudiu a fost doar muncitor necalificat la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. Ca să îşi poată acoperi costurile cu învăţământul la distanţă, tânărul a lucrat ca ghid turistic la Castrul roman Porolissum, iar în completare şi-a luat diverse slujbe estivale în Norvegia.


Ani de zile a muncit şi a studiat în acelaşi timp, dar asta nu i-a slăbit pasiunea, ba chiar l-a stimulat să obţină bursa pentru studiile de masterat în arheologie creştină. Mai apoi, a continuat cu studiile doctorale în arheologie romană, cu o teză despre armele folosite de soldaţii de pe frontiera Daciei Porolissensis în lupta la distanţă. „Dincolo de faptul că e necesar, dacă vrei să ajungi la un anumit nivel profesional, doctoratul e o provocare, e greu şi interesant, dar îţi deschide orizontul gândirii”, se justifică arheologul.


De când are statutul oficial de muzeograf la Complexul Arheologic Porolissum, Claudiu a avut şi descoperiri personale – fortificaţii, turnuri – despre care vorbeşte deocamdată puţin, în cercurile profesionale. A participat şi la săpături importante, cum ar fi Templul lui Jupiter. „Tot timpul te simţi împlinit când săpăturile aduc rezultate, câtă vreme descoperi ceva nou. Munca noastră nu implică rutină, îţi solicită creativitatea şi trebuie să ai viziune”, spune Claudiu.


Ce-i place



Lui Claudiu îi place în primul rând munca pe care o face. Se simte foarte bine şi foarte liber în natură şi îndrăgeşte tot ce se leagă de ea. Îi place vânătoarea, caii şi echitaţia, pentru acelaşi sentiment de libertate naturală pe care i-l furnizează. De asemenea, şi-ar dori să poată călători mult, în cât mai multe destinaţii.

Ce nu-i place


Nu-i place mascarada pe care o vede zilnic la televiziunile din România, în primul rând ceea ce politicienii din zilele noastre consideră că se numeşte politică. În aceeaşi categorie a lucrurilor deranjante care abundă la televizor, Claudiu include manelele.


Întrebări şi răspunsuri

Ce înseamnă timpul liber?

Înseamnă tentativa de renovare a unei case bătrâneşti din 1940, pe care am cumpărat-o, la care folosesc de exemplu pentru prispă stâlpi cu o vechime de 98 de ani.

Ce altă profesie ai alege, dacă ar fi să o iei de la capăt?

Din păcate, aş alege o alta „mai serioasă”, fiindcă respectul şi interesul pentru cultură au scăzut dramatic, iar oamenii care lucrează în acest domeniu nu mai sunt apreciaţi.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite