Sălăjeanca Veronica Ispas, numărul unu în pescuitul feminin din România

Pasiunea pentru pescuit a Veronicăi Ispas a fost provocată, în primă fază, de gelozie. Soţul ei era un pescar înrăit şi mergea de multe ori pe baltă, iar ea rămânea acasă cu cei doi copii. Aşa că o dată a mers cu el.


„M-au intrigat plecările astea dese de acasă. Aşa că, la un sfârşit de săptămână, prin vara lui1988, am plecat împreună cu el şi cu un alt prieten la pescuit. Voiam să văd ce pot face atâta vreme cu beţele întinse pe marginea bălţii”, povesteşte Vera.


Şi, se pare, a fost dragoste la prima vedere. Sau mai bine zis la primul peşte prins, pentru că de atunci Vera a devenit o împătimită, cu acte-n regulă, a pescuitului. Acele înfipte în degete şi  firul încâlcit n-au descurajat-o. Voia să demonstreze că se poate descurca mai bine decât prietenii şi colegii ei, într-un sport dedicat aproape în exclusivitate bărbaţilor.


Cea mai bună din lotul României


La scurt timp, Vera a început să participe la competiţii locale şi judeţene de pescuit staţionar, iar din 1989 a devenit membru în conducerea Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi. Cărţile, revistele de specialitate şi puţinele emisiuni cu teme „pescăreşti” îi ocupau ore bune din ziua Veronicăi Ispas, care dorea să fie prima la concursurile la care participa.

Locuind în Zalău, i-a fost greu însă să ajungă în echipa naţională feminină de pescuit staţionar, astfel că prima participare la o competiţie internaţională a bifat-o de abia în 2008, la Campionatul Mondial de Pescuit din Ungaria. La concursul din ţara vecină s-a dovedit a fi cea mai bună din lotul României, iar pe echipe cele şase pescăriţe au obţinut locul cinci, rezultat cu care bărbaţii nu se pot lăuda nici până astăzi. De fapt, din 2008, Vera este responsabilă cu pescuitul feminin, la nivel naţional.

Soţul e sprijinul ei


Chiar dacă recunoaşte că-i face plăcere să învingă în confruntările cu bărbaţii, Vera admite că nu ar putea face nimic fără sprijinul soţului ei, care o ajută în permanenţă. „Mergem împreună la toate concursurile şi e lângă mine când mă pregătesc. Pot spune că soţul meu îmi este şi antrenor”, adaugă Vera Ispas.


Pasiunea pentru pescuit este una costisitoare, iar din salariul de la RomInserv Valves (fosta Armătura) nu ar reuşi să acopere toate costurile. O participare la un concurs naţional presupune cheltuieli de minimum 20 de milioane în lei vechi, fără a lua în calcul echipamentul. Dar Veronica a avut noroc, iar de patru ani este sponsorizată de o firmă.

„Mi-ar fi foarte greu să mă descurc fără ajutorul lor. Numai rubensiana, o undiţă specială cu o lungime de 13 metri, costă 78 de milioane în lei vechi. Iar scaunul de pescuit ar fi vreo 56 de milioane. Din fericire, toate astea le-am primit ca sponsorizare”, mai spune Vera Ispas.

Întrebări şi răspunsuri

Mai poate  fi considerat pescuitul un sport dedicat exclusiv bărbaţilor?
Cu siguranţă că nu. Există deja multe femei care practică acest sport, iar echipa naţională feminină  de pescuit staţionar a obţinut la campionatele mondiale rezultate chiar mai bune decât bărbaţii. În momentul de faţă avem două echipe de femei, una de senioare (din care fac şi eu parte) şi una de „speranţe”, unde sunt înscrise peste 30 de reprezentante ale „sexului frumos”.


Cum se împacă această pasiune cu serviciul şi familia?

Copiii sunt deja mari şi s-au mutat de acasă, iar soţul meu mă susţine în tot ceea ce fac. E cu mine la fiecare antrenament şi la fiecare concurs. E mereu lângă şi mă ajută. Şi nu doar emoţional, ci şi fizic, pentru că echipamentul de pescuit are câteva zeci de kilograme şi trebuie să îl care cineva.


Ce-i place?

Îi plac foarte mult pescuitul şi competiţia sportivă, în general. Spune că în sport nu e ca în viaţă şi că nu prea poţi să trişezi. „Îmi plac concursurile şi îmi propun să câştig de fiecare dată când mă înscriu la o întrecere. Eu nu sunt de părere că e suficient doar să participi”.

Ce nu-i place?

Detestă politica şi pe cei care ies zilnic pe „sticlă” cu minciuni. În opinia ei, cei mai mulţi dintre politicieni sunt duplicitari, cărora nu le pasă de principii şi de  reguli. „Mi se pare că tot ce se întâmplă pe scena politică nu are nimic în comun cu fair-play-ul şi cu cinstea”.