Sălaj: Promovare artistică pentru Porolissum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În acest weekend, Porolissumul va găzdui o expoziţie de fotografie în aer liber.Zece artişti din Cluj vor realiza un catalog fotografic inedit cu Porolissumul. Proiectul este o premieră pentru Sălaj şi va încerca să îmbine două viziuni: cea artistică şi cea ştiinţifică.

Proiectul, denumit generic „Rememoria”, reprezintă un parteneriat între Casa de Cultură a Studenţilor Cluj, Atelierul de text şi imagine „Semn”, Muzeul de Istorie şi Muzeul de Artă „Ioan Sima”, ambele din Zalău, iar artiştii şi arheologii vor lucra în echipă la Porolissum până vineri.

„Arheologii vin cu abordarea lor ştiinţifică.Ei vor încerca să le explice artiştilor istoria şi importanţa acestor locuri din neolitic şi până în prezent. De cealaltă parte, fotografii vor încerca să valorifice din punct de vedere artistic munca arheologilor”, explică artistul Szabo Attila, din Zalău.

Expoziţie în vechiul oraş roman

Unul dintre cei mai buni cunoscători ai Porolissumului, arheologul Alexandru Matei, se declară încântat de colaborarea cu studenţii de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, conduşi de profesorul Dorel Găină.

„E un lucru pozitiv că Porolissum va fi promovat şi în această formă. Noi ne dorim un proiect care să se întindă pe trei ani, iar lucrările realizate de artişti să fie incluse într-un album în format electronic. Oricum, colegii noştri îşi propun să organizeze în acest weekend o expoziţie în aer liber, chiar aici la Porolissum”, explică Matei.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite