Prostia omenească reclamă la OPC: pizza nu are destul porumb, maşina nu ştie să spele iar personalul de la spital nu ajută pacienţii să se încalţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la biserică şi până spital, orice instituţie sau operator economic poate fi reclamat la OJPC. Activitatea comisarilor de la Protecţia Consumatorilor implică de multe ori chestiuni grave. Dar uneori, verificarea unor reclamaţii referitoare la un vibrator sau la DVD-uri cu filme pentru adulţi fac sarea şi piperul vieţii de comisar OJPC.

Reprezentanţii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OJPC) Sălaj sunt confruntaţi, de multe ori, cu reclamaţii care mai de care mai trăsnite.

Directorul coordonator adjunct, comisarul Dorel Fechete, afirmă că uneori a fost deranjat în toiul nopţii pe telefonul de serviciu cu sesizări cel puţin deplasate. „M-a sunat o femeie să reclame că i s-a blocat întrerupătorul de la vibrator, dar că ea n-ar fi vrut să-l deconecteze de la sursa de curent“, povesteşte Dorel Fechete.

Nu sunt 19 boabe de porumb“

În alte cazuri, consumatorii au ţinut morţiş ca în acel moment din noapte să fie verificat gramajul unor ingrediente din meniul pe care îl comandaseră. „Sunau ca să reclame faptul că pe felia de pizza nu se găseau 19 boabe de porumb, cum era precizat în lista de meniu, ci mai puţin cu trei, spre exemplu”, spune reprezentantul OJPC Sălaj.

Un alt angajat de la Protecţia Consumatorului, Zamfira Groza, îşi aminteşte de un domn care a dorit să facă plângere împotriva Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, unde nu a putut încălţa tălpicii de protecţie din nylon, din cauză că avea burta prea mare. Cetăţeanul şi-ar fi dorit ca angajaţii instituţiei sanitare să-l ajute să-i încalţe.

În alte cazuri, ciudăţenia sesizărilor se leagă strâns de necitirea instrucţiunilor de utilizare de către consumatori. O femeie revenea cu aceeaşi reclamaţie referitoare la maşina de spălat rufe, din care hainele ieşeau întotdeauna la fel de murdare, indiferent de câte ori veneau cei de la reprezentanţa firmei producătoare să facă revizia şi reparaţiile. Asistând la un ciclu de spălare, comisarii au descoperit că maşina era programată doar pentru limpezire, deoarece aşa văzuse consumatoarea la vecina sa.

Unii reclamă ca să reclame

Alţi consumatori transformă plângerile la OJPC Sălaj într-un ritual. Comisarul Groza afirmă că un  bărbat de la sat obişnuia să vină cam o dată la două săptămâni să reclame faptul că nu putea viziona DVD-urile pe care le cumpăra împreună cu revistele de adulţi. „Pe motiv că nu le poate deschide, omul venea şi cerea să i se returneze banii sau să i se înlocuiască DVD-ul cu un altul, dar nu cu acelaşi film. Fie nu ştia să le deschidă, fie aparatul său nu era performant, fie era cu intenţie, dar cam o dată la 14 zile revenea cu o reclamaţie. De câte ori venea în Zalău să-şi ridice banii, reclama o altă revistă cu un alt CD”, explică Zamfira Groza.

De multe ori nu se poate demonstra că produsul are o deficienţă sau că plângerea consumatorului nu este fondată, precizează comisarul OJPC Sălaj.

Cazuri fără rezolvare

Sunt cazuri care îi pun în dificultate pe inspectorii OJPC Sălaj. „Nu avem cum interveni dacă anafura se împarte fără ca omul bisericii să poarte mănuşi, ori dacă toţi enoriaşii primesc împărtăşania cu aceeaşi lingură. La fel şi în cazul câinilor care urinează noaptea pe nisipul din parc“, explică comisarul Zamfira Groza.


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite