„Mersul cu Iordanul“: care sunt semnificaţiile vechiului obicei creştin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credincioşii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, în 6 ianuarie, Boboteaza, dată până la care, conform tradiţiei, preoţii merg cu crucea (Iordanul) în casele enoriaşilor.

Mersul cu Iordanul este o veche rânduială bisericească şi presupune sfinţirea caselor credincioşilor ortodocşi şi catolici. Însoţiti de alţi slujitori ai bisericii, preoţii pornesc acest ritual încă din prima zi a anului, astfel încât până în ajun de Bobotează să poată vesti botezul Mântuitorului şi pentru a binecuvânta casele tuturor enoriaşilor.

Cu prilejul acestei vizite pastorale, cu ajutorul unui mănunchi de busuioc cufundat în vasul cu apă sfinţită, preoţii stropesc prin casă şi îi binecuvântează pe toţi membrii familiei, lucrurile pe care aceştia le folosesc, dar şi întreaga gospodărie. În tot acest timp, preotul ţine în mâna dreaptă crucea şi cântă Troparul Bobotezei:

"În Iordan botezându-Te, Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te şi Duhul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie".

"Mersul cu Iordanul la casele credincioşilor se face prin stropire cu Aghiasma Mare, apa ce se sfinţeşte în biserică printr-o rânduială specială, doar în acest moment al anului", explică preotul Claudiu Nechita, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Sălajului. Potrivit spuselor sale, se foloseşte apă pentru că aceasta este considerată element primordial, ce întreţine viaţa şi care are o acţiune purificatoare, curăţitoare.

"Pentru întreţinerea sufletului său, omul are nevoie de o altfel de apă şi de o altfel de curăţire: apa sfinţită. O vorbă din popor spune că <<omul sfinţeşte locul>>. Din păcate, însă, nu mereu se întâmplă asta, aşa că este nevoie să curăţim locul în care trăim, pentru a-l transforma într-un mic colţ de rai, ca să ne vie mai uşor să ne îndeplinim misiunea pe care o avem în calitate de creştini", mai spune preotul.

Oficialul Episcopiei Sălajului susţine că acest ritual se execută anual, întrucât sărbătoarea Bobotezei este considerată una a reînnoirii, a începutului unei noi vieţi duhovniceşti.

Sosirea preotului cu Iordanul este vestită, în special în comunităţile rurale, de copii care sună din clopoţei, făcând mare larmă. "Este important să ne raportăm la acest moment ca şi cum l-am primi pe Dumnezeu în casă, iar pentru asta trebuie să avem sufletul acasă. Să aşteptăm preotul cu casa curată, rânduită, ca semn al primirii lui Dumnezeu, şi cu o lumânare sau o candelă aprinsă", subliniază pr. Claudiu Nechita.

Vă mai recomandăm:

Cum ne alegem naşii de cununie. De ce nu putem opta pentru un cuplu necăsătorit

Ce spun preoţii despre presupusele pedepse divine pentru munca în zi de sărbătoare: „Sfinţii nu sunt slujitori ai răului“

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite