Cum se face delicioasa mămăligă cu magiun - reţeta unui desert special din Sălaj

FOTO www.adihadean.ro

Un desert ce făcea, în urmă cu decenii, deliciul meselor bunicilor, poate reprezenta şi astăzi o alternativă naturală şi sănătoasă la deserturile intens procesate disponibile în comerţ: mămăliga cu silvoiţă (magiun).

Sută la sută natural, bogat în minerale şi fără adaos de zahăr şi fără conservanţi, magiunul - sau silvoiţa, cum se mai numeşte produsul în satele sălăjene - este, în sine, un desert recomandat de nutriţionişti. Nu multă lume ştie că bunicii noştri îl foloseau într-o combinaţie oarecum ciudată, dar delicioasă, cu mămăliga. Desertul astfel obţinut făcea deliciul meselor de altădată, când totul era natural şi proaspăt.

Povestea desertului a fost imortalizată prin proiectul „Gusturi vechi cu impact azi“, prin care câţiva elevi de la Colegiul Naţional ”Silvania” Zalău, reuniţi în Clubul IMPACT LEGO, au cules de la bunici şi străbunici reţete autentice şi le-au cuprins într-o broşură, pentru a le salva pentru posteritate. Mămăliga tropotită cu silvoiţă i-a fost ”povestită” Mirunei Prodan, elevă în clasa a IX-a, de bunica ei, Viorica Deac, din Chichişa.
 
“Pă' când eram fată nu erau atâte' dulceţuri şi nu să făceau atâte' turte. Dragă-mi era vreme' când să culejeu prunele bistriţe şi o ajutam pă măicuţa să isprăvească silvoiţa ca să-mi poată face mămăligă tropotită cu silvoiţă. Pă când io învârteam în căldare' unde fierbeau prunele, măicuţa să şi apuca să facă mămăliga. Da tare bună mai era!”

Mod de preparare: ”Mămăliga – se pune într-o oală apă la fiert cu puţină sare, se toarnă făina de mălai (în ploaie) şi se amestecă bine-bine până fierbe. Trebuie să fie puţin mai groasă (consistentă) ca să poată fi tropotită (nivelată) Se pune într-un blid, alternativ, un rând de mămăligă şi unul de silvoiţă”, povesteşte bunica.

Viorica Deac mai povesteşte că silvoiţa  se făcea toamna, după ce se coceau prunele bistriţe. Se prepara afară într-o căldare specială pentru silvoiţă. ”Era din cupru pusă pe un suport sub care se făcea foc, iar în interior era un crac de lemn în formă de cruce şi o botă cu care învârteai cracul într-o parte şi alta. Prunele se spălau, se dejdiocau (se scoteau sâmburii - n.a.) şi se puneau în căldare. Se fierbea minim 4-5 ore, timp în care cineva învârtea continuu de botă, până compoziţia devenea groasă. După care se puneau în oale de lut, tocuri de lemn sau oale zmălţuite”, explică ea.

Vă mai recomandăm:

Cum se face mălaiul copt, deliciosul desert tradiţional de pe vremea bunicilor