Au apărut primele contestaţii la legea electorală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două contestaţii la legea electorală au fost înregistrate săptămâna aceasta la instanţele din judeţ. Una se referă la candidaturi la Consiliului Local Sărmăşag, iar alta la listele pentru Consiliul Judeţean Sălaj.

Prima a fost înregistrată încă de luni, la Judecătoria Şimleu Silvaniei, de către reprezentantul UDMR Dari Toma (directorul Grupului Şcolar Industrial Sărmăşag), care a contestat candidaturile la Consiliul Local Sărmăşag a unor reprezentanţi ai Alianţei electorale EMNP-MPP (Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar).  Instanţa a admis în parte contestaţia udemersitului, dispunând înlăturarea uneia dintre candidaturi de pe listă, dar a respins cererea contestatorului cu privire la celelalte poziţii de la lista cu propunerile de candidaţi ai alianţei.

Cea de-a doua contestaţie a fost depusă la Biroul Electoral Judeţean şi este formulată împotriva unei hotărâri a acestui birou. Potrivit preşedintelui biroului, judecătorul Claudia Tomşa, este vorba despre contestaţia formulată de Vasile Ţăranu, membru UNPR, care a cerut anularea hotărârii prin care Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr.33 Sălaj i-a respins candidatura ca şi consilier judeţean, pe lista formaţiunii amintite. Candidatura lui a fost respinsă - precizează preşedintele - pentru că "niciunul dintre acte nu era semnat, iar unele cereri nici măcar nu erau completate. Şi a venit şi târziu, cu câteva minute înainte de ora 12.00, la care expira termenul limită de depunere a listelor, aşa că nu a mai avut timp să refacă actele". Din acest motiv, şi Tribunalul Sălaj, pe rolul căruia a fost înregistrată ieri contestaţia, a decis să o respingă ca nefondată.

Rămâi pe zalau.adevarul.ro pentru a afla cele mai interesante informaţii din Sălaj despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012. 


Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite