Trei femei, intoxicate cu fum după ce le-a ars casa
0Trei femei cu vârsta de 41, 45 respectiv 61 de ani, mama şi două fiice, au primit din partea paramedicilor SMURD Nuşfalău îngrijiri medicale, după ce locuinţa în care se aflau, din localitatea Camăr, a fost cuprinsă de flăcări. Acestea s-au intoxicat cu fum.
Incendiul a izbucnit azi în jurul orei 8,25 într-o gospodărie din localitatea Camăr, unde se aflau cele trei femei. Potrivit unor informaţii furnizate de Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, Garda de intervenţie Nuşfalău a fost solicitată să intervină, azi la ora 08.25, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Camăr. Cauza probabilă de incendiu a fost coşul de fum deteriorat. A ars acoperişul anexei pe circa şase metri pătraţi şi tavanul din lemn pe circa 10 metri pătraţi. La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD al Gărzii de intervenţie Nuşfalău care a acordat îngrijiri medicale celor trei femei, mamă şi fiice, în vârstă de 41, 45 respectiv 61 de ani, care, din câte se pare, s-au intoxicat cu fum.