Furturile din locuinţe, la ordinea zilei. Se fură bani, ţuică şi chiar biciclete
0Mai multe persoane sunt cercetate de poliţişti, pentru comiterea infracţiunii de furt. Acestea au sustras din locuinţele unor sălăjeni din localităţile Jibou, Bălan, Crasna, Vârşolţ şi Mal bani dar şi alte mai bunuri, unele fiind recuperate.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, poliţiştii de la Poliţia oraşului Jibou îl cercetează pe C. Zsolt, 30 ani, din Jibou, care, în primele zile ale lunii în curs, a pătruns cu chei potrivite într-o garsonieră din localitate de unde a furat un lanţ din aur şi două boxe audio, în valoare totală de 1.000 lei. Din fericire prejudiciu a fost recuperat.
Hoţ de bicicletă
Un alt bărbat din localitatea Tihău, M. Aurel, este cercetat de poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Hida pentru furt. Acesta a furat din gospodăria unui localnic din localitatea Bălan o bicicletă în valoare de 500 de lei.Conform IPJ Sălaj, prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate.
I-a furat 160 de litri de ţuică
Un alt sălăjean, R. Nicolae, din localitatea Pericei, este cercetat de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Crasna pentru că a furat din locuinţa consăteanului său M.O, 160 litri de ţuică. Din păcate, prejudiciul, în valoare de 2.400 lei nu a fost recuperat. Aceeaşi poliţişti mai cercetează patru tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, din localităţile Şimleu Silvaniei şi Vârşolţ, care au furat componentele unui cazan de ţuică, de la D. Ida, din Vârşolţ. Prejudiciul, în valoare de 1.600 lei, a fost recuperat în totalitate.
Conform IPJ Sălaj, o altă persoană în vârstă de 56 de ani, din localitatea Cizer este cercetată de oamenii legii, pentru că sustras din locuinţa unui gospodar din localitatea Mal, mai multe bunuri şi suma de 100 de lei. Autorul a fost identificat de poliţişti iar banii şi bunurile furate au fost recuperate.