Vasuiencele preferă concediul de creştere a copilului serviciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stimulentul de 100 de lei pe care statul îl acordă mămicilor care se întorc la muncă înainte de termenul de doi ani prevăzut de lege este prea mic pentru a determina vasluiencele să îşi lase prichindeii şi să revină la serviciu. Mai mult, într-un judeţ în care media salariilor este de 800 de lei şi unde criza financiară a afectat veniturile multor familii, suma se dovedeşte a fi una modică. 

La nivelul judeţului Vaslui, 3.089 de mămici primesc indemnizaţie de creştere a copilului. Dintre acestea 134 au decis să se întoarcă la muncă, beneficiind astfel de stimulentul de 100 de lei acordat celor care încep serviciul mai devreme de doi ani. Cifra este în scădere dacă ţinem cont de faptul că anul trecut, din totalul de 3.204 de persoane care primeau indemnizaţie pentru creşterea micuţilor, 204 femei au reînceput munca mai devreme de doi ani, primind stimulentul de 100 de lei.

"Aproximativ 10% din femeile care beneficiază de stimulentul de 100 de lei provin din mediul rural. Explicaţia constă în faptul că femeile de la ţară nu pot îndeplini cele 12 luni lucrate anterioare intrării în concediu de maternitate, aşa cum prevede legea", a declarat Haralambie Voicu, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Vaslui.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite